Cercetarea agricolă va produce material genetic românesc

127
1
Cercetarea agricolă va produce material genetic românesc - cercetareaagricola-1425576418.jpg

Articole de la același autor

Institutele de cercetare din agricultură nu se închid, a declarat ministrul Daniel Constantin. "Dimpotrivă, în momentul de față, cu Academia de Științe Agricole și Silvice care se află în coordonarea Ministerului Agriculturii, suntem într-un proces de repornire a activității de cercetare în România. (…) Vom avea nevoie ca cercetarea românească să producă, în perioada imediat următoare material genetic românesc pentru a putea beneficia fermierii și de punctaj suplimentar și de finanțare suplimentară. Să vă dau un exemplu, vrem ca sămânța de roșie, care se va multiplica în România, care se va produce în România să fie în primul rând de proveniență românească. Ca atare, procesul de repornire a activității de cercetare, din punctul meu de vedere, vizează comasarea mai multor institute, dar și stațiunea - asta nu înseamnă desființarea vreuneia dintre ele - în cel puțin patru institute mari, dacă vom ajunge la acest acord cu Academia de Științe Agricole și Silvice"  - a declarat ministrul agriculturii. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 06 Martie 2015
Stire din Economie : Prioritățile economice ale UE
Vineri, 06 Martie 2015
Stire din Economie : Ora de muncă s-a scumpit
Pagina a fost generata in 1.3824 secunde