Cercetătorii străini au viză științifică pentru România

313
< 1 min citire
Centrul Român de Mobilități face parte din rețeaua europeană a centrelor de mobilitate (ERA-MORE), dedicată autorităților de cercetare din Europa. Sediul central este la București, însă există și șapte oficii regionale, unul dintre ele fiind amplasat în Constanța, la INCD pentru Geologie și Geo-ecologie Marină.
Pentru promovarea centrelor, Uniunea Europeană a lansat programul Romanian Mobility (RoMOB), administrat la Constanța de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA).
Obiectivele proiectului RoMOB sunt stimularea și facilitarea mobilității cercetătorilor străini în România și promovarea activităților de cercetare românești.
"Vom realiza și un Info Point pentru cercetătorii străini, care vin să lucreze în România. Le vom oferi asistență la intrarea în țară, obținerea permiselor de muncă și informații despre oportunitățile de angajare și cazare, salarii și taxe, dreptul la pensie sau asigurări sociale. În plus, în cadrul Info Point vor fi ținute și cursuri de instruire", spun reprezentanții CCINA Constanța.
Mai multe informații despre mobilitatea activităților de cercetare pot fi găsite pe site-urile http://europa.eu.int/eracareers și www.eracareers.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde