CERONAV - lider de proiecte privind strategia UE pentru regiunea Dunării

187
CERONAV - lider  de proiecte privind strategia UE pentru regiunea Dunării - ceronav-1540214296.jpg
În zilele de 18 și 19 octombrie 2018 s-a desfășurat a 7-a ediție a Forumului anual al strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării.

Organizat la Sofia (Bulgaria), evenimentul a reprezentat o etapă marcantă pentru Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV. Instituția este un partener activ în implementarea strategiei, prin proiectele derulate pe programele transnaționale de finanțare dedicate regiunii Dunării.

CERONAV este lider consacrat în domeniul managementului proiectelor europene, în prezent conducând două proiecte ce vor asigura atingerea unor obiective de importanță strategică pentru macroregiunea Dunării. Cu parteneriate de 22, respectiv 16 parteneri din opt țări (Germania, Austria, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croația, Serbia și România), proiectele Danube SKILLS și GREEN DANUBE au un buget total estimat de aproximativ 4 milioane de euro.

"Conectarea permanentă la planul de acțiune al SUERD este vitală pentru inițiativele CERONAV de accesare a fondurilor europene. Acestea sunt destinate reducerii decalajelor existente în regiunea Dunării și pun accent pe armonizarea cadrului legislativ privind calificarea profesională și creșterea mobilității personalului pregătit în cadrul CERONAV pentru sectorul navigației pe ape interioare", a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, directorul general al CERONAV.

Informațiile obținute și contactele stabilite de către delegații CERONAV pe durata evenimentului creează premise favorabile în demersurile instituției de a reedita succesul proiectelor anterioare, certificate cu statutul de proiecte strategice SUERD. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2032 secunde