Cine-i vinovat, statul sau patronii, că avem 1,6 milioane de lucrători la negru?

O cercetare realizată pe un eșantion de 28.000 de gospodarii estimează numărul lucrătorilor fără contracte legale de muncă la 1,6 milioane de persoane. Este limpede că statul român a pierdut războiul cu munca la negru și că piața muncii, cu 4,5 milioane de lucrători legali, este puternic distorsionată.

Un sport național

Neputința statului român de a controla fenomenul a fost recunoscută chiar de președintele Traian Băsescu la Conferința "Parteneriat pentru creștere economică în 2011". Șeful statului apreciază că "a devenit aproape un sport neres-pectarea legii, fie că este vorba de neplata taxelor sau angajarea de forță de muncă la negru".

El a adus în discuție problema responsabilității patronatelor: "Aud în mass-media doar de lista de responsabilități pe care le are statul, dar o listă cel puțin la fel de lungă de responsabilități ar trebui să existe și pentru mediul de afaceri. Patronatele ar trebui să fie mai atașate ideii de respectare a legii".

Balanța responsabilităților

Președintele Băsescu greșește fundamental. Lista de responsabilități a mediul de afaceri de afaceri este disproporționat de mare în raport cu ceea ce statul își asumă să facă pentru acesta. Există sute și mii de legi care reglementează relațiile dintre agenții economici și stat. Toate împovărează sectorul economic cu obligații față de stat și mustesc de sanc-țiuni grele pentru nerespectarea lor.

Aceleași legi îi rezervă statului responsabilități puține și mult mai simple: să reglementeze, să adune taxe și impozite, să controleze și să presteze serviciile pe care s-a angajat să le asigure cu banii încasați de la contribuabili.

În România, agenții economici plătesc peste 300 de dări fiscale și para-fiscale. Oare cine are o responsabilitate mai mare și mai grea:

// firmele, care trebuie să producă veniturile, să achite taxele și impozitele, să țină evidența lor, să le declare, să suporte controalele și sancțiunile?;

// statul român, care așteaptă să-i pice banul, predicând dogma conformării voluntare la un sistem fiscal de tip fanariot și care nici măcar obligațiile de control nu și le îndeplinește conform legii?

Poliția Muncii

Este de acum bine știut că fenomenul muncii la negru își are rădăcinile în politica fiscală a statului. Cu cât excesele acesteia sunt mai mari, cu atât sunt mai mulți lucrători în subteranele economiei. În același timp, scade și capacitatea de control a statului, care nici în vremuri mai bune nu își îndeplinea acest rol.

Raportările Inspecției Muncii sunt extrem de firave în privința muncii la negru. Statisticile realizate de diverse organisme economico-financiare, precum și cercetările sociologice vorbesc de ani de zile de peste un milion de lucrători ilegali. În schimb, organul de control reușește să depisteze doar câteva mii pe an.

Ce se ascunde în spatele acestei discrepanțe uriașe? E vorba de o sarcină mult prea dificilă pentru un organism prea debil, de lipsă de profesionalism, de corupție, de toate la un loc?

Sindicatele sunt ca mama-mare: ele vorbesc, ele aud! Ani la rând au cerut reorganizarea din temelii a acestui organism de control, prin transformarea lui într-o Poliție a Muncii, în fața căreia să tremure și patronul evazionist și lucrătorul "colaboraționist". Chiar s-au oferit să dea o mână de ajutor, participând de drept în echipele de control. Guvernele - câte s-au perindat pe la cârma țării -

s-au făcut că plouă, preferând starea de ineficiență a Inspecției Muncii.

Și UE a pierdut "meciul" cu munca la negru

Fenomenul muncii la negru nu este românesc. E larg răspândit în întreaga lume. Comisia Europeană preferă noțiunea "muncă nedeclarată". În urmă cu trei ani, aceasta ajunsese să aibă o pondere de 27% în rândul lucrătorilor din Danemarca și Olanda.

Un raport al Comisiei Europene arată că în 2007, în timpul creșterii economice, 11% din lucrătorii comunitari au recunoscut că primesc sa-arii neevidențiate în scriptele angajatorilor și neimpozitate. Astăzi, cu certitudine, fenomenul e mult mai amplu.

El a fost studiat în UE pe toate părțile, de la cauze până la efecte. Se cunoaște care sunt domeniile "îmbibate" cu lucrători la negru (ser-viciile casnice și sectorul construcțiilor), precum și faptul că în țările din sudul și estul Europei, munca nedeclarată realizează cel puțin 20% din PIB.

Potrivit raportului, experiența generală a demonstrat că impozitele mari aplicate salariilor, dar și lipsa sancțiunilor și controlului, stimulează creșterea numărului de lucrători la negru. În UE, media fiscalității aferente muncii este de 40%. Pe de altă parte, flagelul a fost combătut doar cu amenzi simbolice.