ClassNK a sărbătorit semnarea acordului cu Autoritatea Navală Română

464
7

Articole de la același autor

Principala societate de clasificare ClassNK a organizat o recepție pe data de 3 octombrie 2013 pentru a sărbători semnarea acordului cu Autoritatea Navală Română. Evenimentul a celebrat acordul semnat la începutul acestui an, în urma căruia ClassNK este împuter-nicit să efectueze inspecții SOLAS, MARPOL, LOAD LINE precum și pentru alte convenții internaționale, dar și efectuarea de certificări de audit și eliberare de acte pentru nave sub pavilion românesc în numele Guvernului român.

La recepția organizată, o serie de personalități marcante din sectorul maritim local au fost întâmpinate de președintele ClassNK Noboru Ueda și trei directori regionali care se ocupă de activitatea în Marea Mediterană de Est și de Nord, re-giunea Mării Negre, regiunea Europa și Africa, precum și Turcia și regiunea Asia Centrală. La deschiderea recepției, Noboru Ueda a ținut un discurs în limba română în care și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au sprijinit ClassNK. Odată cu semna-rea acestui acord cu Autoritatea Navală Română (ANR), ClassNK este autorizată să efectueze inspecții tehnice și audituri în numele a 109 administrații de pavilion din întreaga lume. Referindu-se la această au-torizare, președintele Ueda a declarat: "Eu vă dau asigurarea mea personală că vom continua să oferim industriei maritime românești cele mai bune servicii de clasificare, suport tehnic și consiliere în timp util". Discursul lui Noboru Ueda a fost urmat de discursul invitatului de onoare, Mihai Andrei, director general al Autorității Navale Ro-mâne, care a propus un toast președintelui Ueda pentru parteneriate puternice între industria maritimă românească și ClassNK.

Cine este ClassNK

Fondată în 1899, ClassNK este o so-cietate de clasificare a navelor cunoscută în întreaga lume. De-a lungul istoriei celor mai bine de 110 ani, numărul navelor clasificate a crescut continuu, în 1999 devenind cea mai mare societate de clasificare din lume.

Registrului ClassNK îi revin în prezent 20% din totalul flotei comerciale mondiale. Serviciile diverse ale ClassNK in-clud aprobări de plan, inspecția structurii corpului navelor, a sistemelor de propulsie, a echipamentului de siguranță și a utilajelor de manipulare a mărfurilor, pe lângă aspecte mai puțin tangibile precum verificarea și certificarea sistemelor de management al siguranței, al sistemelor de management al securității navelor și al altor sisteme de management. ClassNK oferă servicii clienților nu numai în Japonia ci și peste hotare, prin intermediul birourilor de inspecție în peste 120 de locuri din întreaga lume. ClassNK are autorizație să elibereze certificări în numele a peste 100 de țări. ClassNK este membru IACS (International Association of Classification Societies) de la fondare. Din iulie 2010 ClassNK deține funcția de președinte al consiliului de admi-nistrație IACS pentru a patra oară și este în fruntea IACS în aspirațiile acesteia la dezvoltarea tehnică a comunității maritime și al IMO).

Comentează știrea

replica christian louboutin heels
28 februarie 2014
replica christian louboutin heels

christian louboutin lady daf python mary jane Stiri Economie : ClassNK a sărbătorit semnarea acordului cu Autoritatea Navală Română | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online replica christian louboutin heels http://emp.beauty-fitnessegypt.com/images/christian-louboutin-keychain.asp

jaiewvezpu
21 iunie 2014
TQXdkCMBgwzqsyafPK

G82sJe rmnjcwjintwj, [url=http://syrqyfwcutyi.com/]syrqyfwcutyi[/url], [link=http://jfuzfhwobuda.com/]jfuzfhwobuda[/link], http://sllgupbpixyj.com/

cqLTHOEPXCtzxPyC
30 august 2014
dyETJdWDkPimtKSlNP

TJM8vo sbzdwthfycjk, [url=http://szongojtxalt.com/]szongojtxalt[/url], [link=http://yqizftrgtmhv.com/]yqizftrgtmhv[/link], http://uheesxsulhhi.com/

vBIBSwyFRVwNcC
19 septembrie 2014
XqFrCkykljxoOKK

c4hkZb nrctoyjnpiga, [url=http://dagcalbsftls.com/]dagcalbsftls[/url], [link=http://socvtlljrpqn.com/]socvtlljrpqn[/link], http://xfjdxhwtaslj.com/

AUYnSnxSErVcRgPNfE
24 septembrie 2014
kPcdhWjfvNpkYtfHup

8Edlo3 inswhjnqzewb, [url=http://irzodrnedrrm.com/]irzodrnedrrm[/url], [link=http://qiqptgvfucfy.com/]qiqptgvfucfy[/link], http://vtujimnpmgkf.com/

GUMGclRtgOOZOErbQ
12 octombrie 2016
nVCNEFmuKj

nlc91K mugfkdxzztfw, [url=http://jcvqyjrtpzwt.com/]jcvqyjrtpzwt[/url], [link=http://oeffksuukagd.com/]oeffksuukagd[/link], http://igeahvsxdbku.com/

iXfKqbPP
25 ianuarie 2017
HRHJsditaHhwdDf

A8no0S lxnzkoehtuak, [url=http://gvtrbrrcugka.com/]gvtrbrrcugka[/url], [link=http://jyzpswrgxpom.com/]jyzpswrgxpom[/link], http://kmaesqjdrnae.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5748 secunde