La kilometrul zero al Canalului Dunăre - Marea Neagră, pe șantierul podului rutier care va lega zonele de nord și de sud ale portului Constanța, constructorul a ridicat primii piloni de încercare, a decopertat terenul și execută lucrări de foraj.
Investiția este de o utilitate deosebită nu doar pentru cei ce lucrează în portul Constanța, ci și pentru întregul județ. Podul va ajuta la transferarea traficului greu de pe drumurile naționale în incinta portuară. El va fi conectat la șoseaua de centură a Constanței și Autostrada Soa-relui.
"Avem certitudinea că graficul lucrărilor va fi respectat, chiar dacă au apărut probleme legate de legislație" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ioan Bălan, directorul general al Companiei Naționale Adminis-trația Porturilor Maritime Con-stanța.
Pentru racordarea viitorului pod cu șoseaua de centură a Constanței, cu drumul național 39 și cu drumul perimetral al portului Constanța ar trebui expropriate 12 hectare de terenuri. Însă, conform legislației în vigoare, statul român poate exe-cuta exproprieri pentru con-strucția de căi rutiere doar prin intermediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Na-ționale, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor.
"Va trebui să găsim, împreună cu ministerul, calea legală ca această investiție realizată din fonduri europene să nu se blocheze" - a declarat Bălan.
CNAPMC a realizat deja înțelegeri notariale cu actualii proprietari ai terenurilor (așa numitul acord de principiu). Pe baza evaluărilor se va plăti între 15 și 32 de euro pe metrul pătrat de teren. Singura problemă o ridică terenul unei firme cu sediul în Galați, care este gajat la o bancă.
În cazul investiției de la digul de larg al portului Constanța, după ce a fost contestată firma Josef Mobius BAU AG, din Germania, a fost declarat câș-tigător cuplul de firme Grup Servicii Petroliere și Jan De Nul NV. Constructorii nu se pot apuca de treabă pentru că există o nouă contestație pe rol.