Comercianții care importă sau exportă produse energetice trebuie să se înregistreze la autoritatea vamală

318
< 1 min citire
Comercianții care importă sau exportă produse energetice trebuie să se înregistreze la autoritatea vamală - cec15c73bf15c6df75112681f2a2749d.jpg
Operatorii economici care vor să importe și/sau să exporte produse energetice, în regim en-gros (cu sau fără depozitare) sau en detail, sunt obligați să se înregistreze până pe 22 noiembrie, la autoritatea vamală teritorială, a anunțat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
"Agenții economici care doresc să facă comerț exterior cu produse energetice accizabile (benzină, motorină, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat) au obligația obținerii atestatului de înregistrare de la structurile teritoriale subordonate din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, până la data de 22 noiembrie 2009 inclusiv, în urma verificării unor cerințe minimale, stabilite în urma ședințelor de consultare pentru asigurarea transparenței decizionale, cu reprezentanții principalelor societăți comerciale și ai Asociației Benzinarilor Particulari", se arată în comunicatul ANAF.
Procedura nu se aplică pentru produsele energetice preambalate. Nu trebuie să se înregistreze antrepozitarii autorizați și operatorii înregistrați pentru produse energetice.
Nerespectarea termenului de atestare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei și confiscarea sumelor rezultate din vânzări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0386 secunde