Lăsați automobilul să se odihnească! Este sezonul plimbărilor cu bicicleta și mopedul. E cazul să vă obișnuiți de pe acum să mergeți numai pe două roți. Oricum, începând din anul 2050, în Constanța veți putea circula doar cu mijloacele de transport în comun ori cu biciclete și trotinete personale sau de închiriat (mecanice ori electrice). Automobilele de familie vor putea fi păstrate doar în afara orașului. Grație unor rețele de servicii naționale, va fi mai practic și mai ieftin să închiriezi o mașină electrică pentru a merge oriunde în țară.
Măsura va fi aplicată în toate marile orașe ale vechiului continent. Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că, numai prin trecerea la mersul pe două roți, marile aglomerații urbane vor scăpa de criza parcărilor și congestia circulației rutiere.
Constanța a început, deja, pregătirile pentru anul 2050. Pentru început, vor fi câteva "oaze" destinate bicicliștilor: zona peninsulară și faleza din Mamaia. Va urma șoseaua de coastă.
Astfel stând lucrurile, comerțul cu articole moto-velo ar trebui să fie vioi. Dar…
"Domnule, înainte de izbucnirea crizei economice, vindeam 300 de biciclete pe lună. Acum, vânzările au scăzut la 50 de biciclete" - spune Petrișor Haralambie, administratorul firmei "Hara - Bike", din Constanța. Unitatea a fost înființată în 1991 și, la acea dată, era primul magazin specializat din România, cu capital privat.
La vânzarea mopedelor a fost nevoit să renunțe, pentru că nu mai sunt cumpărători. Modificarea legislației în 2012 și introducerea obligativității permisului de conducere a omorât afacerea.
"Mopede? În ultimele două luni am vândut un singur scuter. Nu mai este cerere" - se plânge o vânzătoare a reprezentanței "Yamaha".
Șeful magazinului "Motomar Shop" este categoric: "Vânzările de biciclete au scăzut față de anul trecut. Cel puțin la mine. Nu știu cum le merge super-market-urilor."
Apropo, Petrișor Haralambie atrage atenția că, spre deosebire de magazinele specializate, hiper-market-urile nu îi ajută pe cumpărători să facă cea mai potrivită alegere. "Noi îi consiliem pe clienți să cumpere bicicleta în funcție de greutatea și înălțimea lor, dar și de destinație: pentru oraș, pentru deplasarea în afara orașului sau pentru plimbările pe nisip. Nu-i sfătuiesc niciodată să dea banii pe una ieftină, de 400 - 500 lei. La scurt timp, vor constata că trebuie să bage alți 200 - 300 de lei în piese de schimb. Domnule, o bicicletă bună, cu cadru de aluminiu, echipată adecvat, cu roți duble, pleacă de la 1.000 de lei."