Comvex vrea "un parteneriat între egali" cu Arcelor Mittal

426
Comvex S.A. consideră că relația comercială cu Arcelor Mittal are șanse să depășească faza de conflict economic acut din acest an – se arată într-un comunicat de presă sosit pe adresa redacției, care poartă semnătura lui Viorel Panait, directorul general al companiei Comvex. Manifestăm în acest sens un optimism prudent.
În același timp, Comvex S.A. crede că relațiile comerciale cu toți partenerii săi de afaceri (inclusiv cu Grupul Arcelor Mittal) trebuie să pornească de la un principiu clar: egalitatea între părți. Credem că abaterile de la acest principiu nu sunt justificate, indiferent de mărimea entității economice, de aria intereselor ei sau de conjunctura economică.
Înțelegem că prețurile sunt un element important în relațiile noastre comerciale și tocmai de aceea explicăm constant partenerilor de afaceri factorii și circumstanțele care le determină evoluția.
În ceea ce privește competitivitatea, aceasta înseamnă bani și invităm pe oricine să calculeze și să observe că ruta folosind Con-stanța și Canalul Dunăre-Marea Neagră este mai ieftină decât orice alternativă prin orice alt port. Această rută oferă combinatului de la Galați avantaje financiare impor-tante în ceea ce privește costul oțelului produs, permițând economii care pot fi folosite în rezolvarea unor problemele sociale, pentru măriri salariale sau pentru evitarea șomajului tehnic.
Prețurile practicate de Comvex S.A. în relațiile cu clienții au evoluat în corelație cu performanța activităților și costurile de producție. În legătură cu performanța activității, Comvex S.A. a reușit să-și îmbunătățească permanent randamentele de operare a materiei prime, să reducă la minim pierderile de operare, asigurând siguranță sporită în încărcarea și descărcarea materiilor prime. În mod firesc, acestor performanțe trebuie să le corespundă un preț corect.
În același timp, costurile activității Comvex S.A. au urmat și ele procesul de convergență cu cele din Uniunea Europeană. Creșterea salariilor și a exigențelor de mediu s-au regăsit în mod logic în prețurile practicate în relațiile cu clienții noștri. În acest context, atragem atenția partenerilor de la Grupul Arcelor Mittal că prețurile noastre nu s-au mărit de patru ori în ultimii ani, ci doar s-au modificat în patru rânduri, ceea ce e cu totul absolut altceva și ține de factorii prezentați anterior; același fenomen s-a petrecut și în Rotterdam, pe parcursul aceleiași perioade de timp.
Comvex S.A. dorește contracte pe termen lung cu partenerii săi de afaceri, dar crede că asemenea contracte sunt efecte ale unui grad ridicat de încredere între parteneri. Suntem gata să participăm la procesul de construire a unei solide încrederi reciproce cu Grupul Arcelor Mittal."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9401 secunde