Cele cinci mari confederații sindicale, Cartel Alfa, BNS, CSDR, CNSLR - Frăția, Meridian, și cele patru confederații patronale reprezentative, reunite în CONPIROM (Confederația Patronală din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România), PR (Patronatul Român), UNPR (Uniunea Națională a Patronatului Român) și UGIR 1903 (Uniunea Generală a Industriașilor din România UGIR 1903), au semnat acordul național bipartit, care prevede:
- promovarea dialogului social bipartit numai între confederații reprezentative la nivel național, recunoscute reciproc;
- condițiile revenirii asupra deciziei de autosuspendare din toate comisiile de dialog social;
- propuneri de modificări legislative asupra legislației muncii;
- realizarea de strategii comune care să conducă la dezvoltarea economică a României.
Părțile semnatare condiționează revenirea lor asupra deciziei de autosuspendare din orice structură de dialog economico-social tripartit de:
- depolitizarea funcționării Consiliului Economic și Social, în condițiile expirării mandatului actualului plen, prin înlocuirea în cadrul noii structuri a CES a reprezentanților Executivului cu reprezentanți ai societății civile și introducerea regulii consensului ca unic procedeu de desemnare a reprezentanților părților în CES;
- preluarea funcției de președinte al CES de către reprezentantul nominalizat de partea sindicală, prin consensul confederațiilor sindicale reprezentative;
- nominalizarea reprezentanților părții patronale în structurile tripartite naționale și internaționale în conformitate cu reprezentativitatea dobândită în condițiile legii a confederațiilor patronale naționale și în baza unicului indicator de măsură cert ce poate fi luat în considerație, respectiv numărul de contracte colective de ramură/sectoare negociate și semnate de fiecare dintre acestea în cursul anului anterior celui în care se iau deciziile de nominalizare;
- neacceptarea reprezentanților organizațiilor de IMM-uri în structura părții patronale a CES, care nu sunt constituite conform legii patronale, având în vedere lipsa calității de partener de dialog social a asociațiilor de acest tip, urmând ca organizațiile respective să fie eventual nominalizate în cadrul părții rezervate reprezentanților societății civile organizate;
- constituirea Consiliului Național Tripartit, respectarea principiilor parității privind nominalizarea în cadrul instituțiilor tripartite și desemnarea partenerilor sociali la conferința Organizației Internaționale a Muncii pe baza criteriilor de reprezentativitate menționate mai sus.