Conferință la nivel înalt dedicată albinelor și apiculturii

223
Conferință la nivel înalt dedicată albinelor și apiculturii - conferintalanivelinaltdedicataal-1558881975.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 25 mai, la București, a avut loc conferința la nivel înalt privind apicultura. Au fost prezenți oficiali din statele membre ale Uniunii Europene. Evenimentul a evidențiat importanța polenizatorilor pentru umanitate și pentru întregul ecosistem, necesitatea dezvoltării sectorului apicol în contextul schimbărilor climatice, rolul crucial al albinelor în creșterea randamentului culturilor și siguranța alimentară. 


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a salutat inițiativa Sloveniei privind declararea Zilei Mondiale a Albinelor, cu scopul de a spori gradul de conștientizare a importanței polenizatorilor, a amenințărilor cu care se confruntă albinele și contribuția lor la dezvoltarea durabilă. 


"Pentru România, apicultura reprezintă un vector al creșterii economice prin polenizarea plantelor cultivate entomofile, o cale de ameliorare a bunăstării populației din mediul rural ca sursă de venit suplimentar, un senzor al poluării precum și un factor de menținere a biodiversității prin intermediul polenizării florei spontane", a declarat Petre Daea. 
Ministrul a făcut o scurtă prezentare a istoriei apiculturii românești, precizând că acest domeniu reprezintă o îndeletnicire multimilenară a populației românești, fiind favorizată de climă și natură. El a declarat că, în ultimii ani, sectorul apicol din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă datorită programelor de sprijin financiar de la bugetul UE sau național. În prezent, țara noastră se situează pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr al familiilor de albine și pe primul loc la producția de miere.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6323 secunde