Conflictul de muncă de la "Tenaris Silcotub" Zalău va afecta portul Constanța

941
< 1 min citire
Veste proastă pentru portul Constanța. SC "Tenaris Silcotub" Zalău se află în pragul grevei. Compania este cel mai important fabricant român de țevi din oțel fără sudură de diametre mici. Mari cantități din aceste produse iau drumul exportului, prin portul Constanța.
Vineri, 9 mai 2008, Sindicatul Metalurgistul Silcotub Zalău, afiliat la CNS Cartel Alfa, organizează o grevă de avertisment de două ore.
Organizația solicită creșterea salariilor de bază cu 18%, dar nu mai puțin de 250 lei, un spor de 50% pentru lucrul în zilele de sâmbătă și duminică, creșterea primei de Paște la 300 lei și a celei de Crăciun la 800 lei. Sindicatul amenință cu declanșarea grevei generale pe timp nelimitat în cazul în care nu îi vor fi satisfăcute revendicările.
Societatea din Zalău aparține concernului multinațional "Tenaris", care mai deține în România combinatul siderurgic "Donasid" Călărași.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde