2025 s-a încheiat cu sentimente amestecate pentru mulți români. Deși, la nivel personal, unii au găsit motive de mulțumire, imaginea de ansamblu rămâne sumbră: o țară aflată în derivă, cu o economie care apasă greu pe umerii celor de rând și cu decizii care par tot mai departe de nevoile reale ale oamenilor. Astfel, bilanțul lui 2025 nu se măsoară doar în statistici, ci mai ales în griji, renunțări și speranțe fragile. Ce au realizat constănțenii în anul care doar ce a trecut și cu ce speranțe l-au întâmpinat pe 2026 am încercat să aflăm în cadrul unui sondaj.
Românii au încheiat anul 2025 cu inima strânsă și gândul împărțit între ceea ce au reușit personal și realitatea dură din jur. Pentru unii, a fost un an al supraviețuirii. Pentru alții, un an al renunțărilor și compromisurilor. Pe hârtie, țara a mers mai departe. În realitate, mulți au simțit că pașii au fost grei, iar direcția… neclară.
Primul constănțean cu care am stat de vorbă era încă puternic marcat de reportajul Recorder. „A fost un an cam greu, viața a fost grea, dar suntem optimiști. Acum sper ca în 2026 să fie mai bine, dacă ia măsurile domnul Bolojan și reușește reformele, eu zic că o să fie mai bine, dar nu știu dacă o să reușească. Sper ca în 2026 să se schimbe justiția, 100% tot și încă ceva, companiile de stat care mănâncă bani aiurea", a declarat cetățeanul.
„2025 a fost și cu bune, și cu rele. 2026 sper să fie cu mai multe bune, mai puține rele, că toți avem speranțe și multă, multă sănătate, pentru că vedeți toți suntem puși la încercări cu sănătatea", a afirmat o constănțeancă.
Optimismul pare să coste tot mai mult
Anul 2025 a fost, pentru mulți, un test. Un test al răbdării, al încrederii, al rezistenței. Iar dincolo de deciziile guvernanților, oamenii au căutat echilibru în familie și în gesturile mici. Cu speranță în suflet, dar și cu o doză de realism, mulți constănțeni privesc 2026 ca pe o nouă provocare.
„2025 a fost un an foarte productiv pentru mine, am întâlnit iubirea vieții mele, am dat la facultate, am terminat BAC-ul cu o medie foarte mare și sunt foarte mândru cu realizările mele. Am sperat să se termine războiul cu Ucraina ce-i drept, dar nu avem cum să controlăm acest eveniment, ci rămâne să stăm și să urmărim deoparte ce se va întâmpla și să sperăm că o să fie mai bine în noul an. Pentru 2026 doresc sănătate pentru întreaga familie pentru că este cel mai important și aș vrea ca lucrurile să rămână așa cum sunt, să fie starea economică a țării în regulă, să pot să găsesc un job pentru că la facultate este mai greu și să fie pace în lume", a transmis un student.
În timp ce un pensionar s-a arătat foarte sceptic: „2025 a fost un an nu foarte bun, că după o anumită vârstă percepi dublu necazurile, bucuriile se mai estompează și ne gândim mai mult la copii. Pentru 2026 îmi doresc stabilitate, calm, liniște, să vedem cu energia asta, cu stocatul energiei ce o să fie. Sunt atâtea probleme, cine să le rezolve, toți ne uităm în sus, dar puține speranțe pe termen scurt".
„Pentru mine 2025 a fost chiar ok și 2026 sper să fie mai ok decât 2025. Îmi doresc să ies la pensie, să vedem, deocamdată nu ne-am propus lucruri foarte, foarte importante, să fim sănătoși", și-a exprimat speranța un constănțean.
Într-o țară unde optimismul pare să coste tot mai mult, românii încă privesc spre viitor. Cu realism, dar și cu dorința profundă ca lucrurile să se schimbe. Pentru că, an de an, la noi începuturi, fiecare ne dorim același lucru: un trai mai bun, demnitate și un strop de liniște.