Constănțenii vor putea scăpa de mașinile vechi abia la sfârșitul lunii

525
2 min citire
Constănțenii vor putea scăpa de mașinile vechi abia la sfârșitul lunii - masinaveche-1341948746.jpg
Rabla, programul extrem de așteptat de constănțenii care nu au reușit să scape de mașinile vechi în prima sesiune din acest an, a început să facă primii pași. Ieri a demarat sesiunea II de înscriere în vederea validării colectorilor, sesiune ce se va încheia pe 18 iulie, au anunțat reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu. Deocamdată la Constanța nu se știe clar câți colectori se vor mai înscrie în programul de stimulare a înnoirii parcului auto național pe anul 2012. Cel mai probabil Constanța și Năvodari vor avea, în continuare, colectori autorizați, însă până la închiderea sesiunii de înscriere și apoi a celei de validare nu este nimic cert.
Vouchere puține
Reprezentantul societății colectoare din Năvodari spune că dosarul pentru această sesiune a programului Rabla este aproape finalizat și urmează să fie depus zilele acestea. În opinia sa, cel mai devreme pe 24 - 25 iulie urmează să intre în posesia voucherelor, așadar constănțenii ar putea să se prezinte cu mașinile vechi la colectori în ultimele zile ale lunii. Deocamdată nimeni nu știe o dată exactă, cum nu se știe nici câte vouchere vor primi colectorii. Aceștia se tem însă că vor fi mult prea puține, având în vedere că ministrul mediului și pădurilor preciza în urmă cu ceva timp că Rabla va fi suplimentată cu 15 mii de tichete valorice pentru persoane fizice, în valoare de 57 milioane de lei, și că nu se vor putea acoperi toate cererile.
Totuși, nu mai este o noutate că reprezentanții Ministerului Mediului au precizat că pe lângă cele 15 mii de tichete, alte 15 mii ar urma să ajungă, ceva mai târziu ce-i drept, la colectori, astfel încât să se ajungă la un supliment total de 30 de mii de tichete până la sfârșitul anului.
Inițial, în Programul Rabla 2012 a fost alocat un buget de 114 milioa-ne lei, care permitea scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de zece ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0405 secunde