Cooperativa agricolă va fi resuscitată

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020
612


Ferma de familie este în atenţia Ministerului Agriculturii, iar în perioada următoare va fi acordat un sprijin printr-o plată redistributivă de la Pilonul I, plăţi directe, către fermele de familie. Declaraţia a fost făcută vineri, de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, aflat în vizită la Miercurea Ciuc. 


„România are cele mai multe ferme, avem 830.000 de ferme, dar acestea sunt foarte polarizate. 40% din terenul care este lucrat, este lucrat de 97% dintre fermieri, în ferme de sub cinci hectare. 40% din suprafaţă este lucrată de 0,57% dintre fermieri, cu ferme de peste 300 de hectare, avem ferme de 56.000 de hectare, de 10.000, de 30.000 de hectare, avem, probabil cele mai mari ferme din Europa, dar şi cele mai numeroase şi mai mici ferme din Europa şi abia 20% din teren este lucrat în ferme de familie, în ferme medii. Noi trebuie, în următoarea perioadă, să consolidăm această fermă de familie, încât ea să devină o fermă comercială, o fermă care să reziste pe piaţă, provocărilor viitoare", a precizat ministrul Oros. De asemenea, susţinerea pieţei locale şi a producătorilor români sunt prioritare pentru perioada următoare. În acest sens, va fi stimulată cooperativa care este „singura soluţie realistă pentru producătorii mici”, e de părere ministrul Agriculturii şi că încurajarea pieţei publice locale va ajuta primarii să facă achiziţii publice pentru nevoile comunităţii de la producătorii locali.


Ministrul Oros are în vedere şi crearea unui program destinat produselor autohtone prin care se va înfiinţa o reţea naţională de colectare, depozitare, distribuţie şi promovarea produselor româneşti. Totodată, ministrul Agriculturii a mai spus în cadrul vizitei din judeţul Harghita că, sprijinirea fermierilor tineri va face mai uşor schimbul de generaţii, mai ales că îmbătrânirea fermierilor este o problemă acută în România.




Pagina a fost generata in 0.1708 secunde