Cotațiile bursiere la principalele produse agroalimentare

577
< 1 min citire
Prețurile cerealelor în portul Constanța, la mijlocul lunii februarie, conform Autorității Naționale a Vămilor, sunt următoarele: 156,18 dolari pe tonă, pentru grâul de panificație și 154,81 dolari pe tonă, pentru porumb, în scădere față de începutul anului, când prețurile au atins un nivel de peste 173 dolari pe tonă, pentru grâu, respectiv 205 dolari pe tonă, pentru porumb.
De asemenea, site-ul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prezintă datele Institutului de Economie Mondială privind principalele cotații bursiere ale produselor agroalimentare. Astfel, la bursa de mărfuri din Chicago, grâul american are o valoare de 196,76 dolari pe tonă, porumbul - 143 dolari pe tonă, soia galbenă - 351,08 dolari pe tonă, ulei de soia - 727,65 dolari pe tonă, făină soia - 297,70 dolari pe tonă. Prețul include valoare mărfii, cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și adaosul comercial. Termenul de livrare este martie 2009.
În Londra, prețul CIF, cu termenul de livrare - martie 2009, pentru grâu este de 167,03 dolari pe tonă.
Pe piața londoneză la disponibil, zahărul brut are o valoare de 286,50 dolari pe tonă, iar zahărul rafinat are o cotație de 385,80 dolari pe tonă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde