Exporturile Chinei sunt în declin
Exporturile chineze ale lunii decembrie au fost mai mici cu 2,8% față de aceeași perioadă a anului precedent. În noiembrie, declinul fusese de 2,2%.
Liderii comuniști se tem că ar putea izbucni tulburări sociale din cauza înrăutățirii problemelor economice.
Economia chineză se bazează pe consumul intern de bunuri și servicii mai mult decât alte țări asiatice. Doar 30% din activitatea sa depinde de exporturi, ceea ce înseamnă că mai puțin de o treime din economia sa este afectată de involuția exporturilor.
În decembrie 2008, China a exportat mărfuri în valoare de 111,2 miliarde de dolari și a importat de 72,2 miliarde de dolari.
Mai mult de jumătate din exporturile chinezești constau din bunuri asamblate în țară, cu componente produse în alte țări. Odată cu diminuarea exporturilor, a scăzut și necesarul de componente.
Germania stimulează investițiile și reduce fiscalitatea
Coaliția aflată la putere în Germania a ajuns la un acord privind adoptarea unui pachet de măsuri economice în valoare de 50 de miliarde de euro. Acestea au în vedere realizarea de investiții în căi ferate, șosele și școli, precum și reducerea fiscalității. Scopul final este salvarea a cât mai multe locuri de muncă puse în pericol de criza economică, în principal de căderea exporturilor.
Printre altele, guvernanții germani au în vedere reducerea contribuției la fondul de stat al asigurărilor de sănătate și acordarea unui bonus de 100 de euro pentru fiecare copil. De asemenea, se are în vedere plata unui stimulant de 2.500 euro pentru celor care predau la casare un automobil mai vechi de 9 ani și achiziționează unul nou.