Pentru campania agricolă din toamnă

Cultivatorii de grâu și rapiță vor primi între 450 și 500 de lei pe hectar

291
Ministerul Agriculturii a stabilit valoarea sprijinului financiar pe care îl vor primi agriculturi pentru înființarea culturilor de toamnă. Potrivit ministrului Decebal Traian Remeș, în cazul în care varianta propusă va fi aprobată în sedința de Guvern de mâine, producătorii agricoli vor primi 500 de lei pentru înființarea unui hectar de grâu și 450 de lei pentru un hectar de rapiță. Valorile au fost stabilite în urma întâlnirii ce a avut loc la începutul acestei săptămâni între ministrul agriculturii și reprezentanții fermierilor.
"Suntem mulțumiți de această variantă, chiar dacă acești bani reprezintă 60 % din costurile de înființare la hectar", a declarat președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Adrian Rădulescu.
Tot în cadrul întâlnirii s-au mai adus în discuție și subvențiile din sectorul zootehnic și despăgubirile pe care trebuie să le primească din partea statului producătorii de legume și fructe. "Pentru sectorul zootehnic, ministrul Remeș a zis că se mai gândește, că deja există subvenții de 75 de euro pentru bovine și de 7,2 euro pentru oi și capre", a spus Rădulescu. De asemenea, vicepreședintele Federației Crescătorilor de Bovine, George Pătrașcu, a subliniat că subvenția din sectorul zootehnic este insuficientă în raport cu investițiile realizate de fermieri. "Dacă anul trecut, crescătorii de bovine primeau până la zece milioane pe cap de animal, în acest an subvenția este de 2,4 milioane de lei vechi, de patru ori mai puțin", a spus Pătrașcu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3548 secunde