Cum să accesăm fondurile europene

386

Articole de la același autor

Începând de astăzi și până luni, 23 mai, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) susține conferințele județene de informare privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltarea mediului rural.
În rândul județelor care sparg gheața se numără și Constanța, unde astăzi, începând cu ora 10.00, la hotel Ibis, are loc o astfel de întâlnire, ce are în vedere reunirea reprezentanților mai multor instituții cu care beneficiarii fondurilor europene nerambursabile intră în legătură, dar și clarificarea aspectelor ce țin de finanțările oferite de către APDRP.
Temele propuse pentru dezbatere în cadrul conferințelor se referă la etapele accesării fondurilor, la drepturile și obligațiile ce revin beneficiarilor, etapele întocmirii proiectului, măsurile de investiții, informații generale despre fondurile europene, despre dezvoltare rurală și stadiul implementării fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală în România.
În ceea ce privește măsurile de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, se vor detalia, astăzi, la Constanța, atât categoriile de investiții și de beneficiari eligibili, fondurile disponibile pentru fiecare dintre ele, documentele incluse în dosarul cererii de finanțare, cheltuielile pentru care se rambursează banii, cât și modul prin care se solicită aceste fonduri și condițiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului prin PNDR.
Alături de personalul APDRP și cel al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor participa la aceste conferințe și reprezentanți ai instituțiilor partenere, precum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Fondul Național pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și instituții bancare cu care MADR a încheiat protocoale de colaborare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 03 Martie 2011
Stire din Economie : Portul Constanța, încotro?
Pagina a fost generata in 3.0548 secunde