De ce emigranții români nu vor să mai investească în țara natală?

Exodul românilor la muncă, în străinătate, a generat un clișeu social. S-a încetățenit ideea - în special la nivelul autorităților centrale - că singurul scop în viață al aces-tor nevoiași este să își rupă oasele muncind printre străini, să adune bani și să-i investească în patria mumă.
Poate că, o vreme, asta a fost motivația bieților oameni, dar, de la un timp, clișeul "patriotic" nu mai reflectă realitatea. Numărul celor care renunță să se mai întoarcă acasă este în creștere. Iar dintre cei ce se întorc o dată sau de două ori, încercând să-și refacă "rădăcinile", tot mai mulți pleacă pentru totdeauna.
Dintr-o serie de cauze instituționale, economice și sociale, modelul "oportunistului", al celui ce spune "ubi bene, ibi patria" (unde e bine, acolo e patria), tinde să se generalizeze printre românii dezrădăcinați. Decizia de a emigra definitiv este soluția la conflictul lor cu lumea în care s-au născut și au trăit.
În cele ce urmează, voi prezenta un caz exemplar. Este vorba de familia unor români care au eșuat
în tentativa de a se conforma clișeului "patriotic". Din motive lesne de înțeles, numele lor nu îl voi divulga.
În 1986, pe timpul "epocii de aur", domnul X, un aromân din județul Constanța a reușit, cumnecum, să ajungă în Statele Unite ale Americii. După doi ani, și-a adus și familia, soția și fiul, peste ocean. Cei trei au muncit din greu și au reușit să adune o avere frumușică.
Dar gândurile le zburau spre "țara lor", spre România. Acolo își aveau "rădăcinile", acolo se aflau rudele și prietenii, cu care ținuseră legătura. Aflaseră de schimbările politice și economice petrecute, așa că s-au gândit că e momentul să se întoarcă "acasă".
În anul 2000, au revenit în țară și s-au apucat de afaceri.
Prima lor investiție a fost un mare magazin în Năvodari. Dintr-o anumită pornire sufletească, dar și pentru că îi considera de încredere, domnul X a angajat numai aromâni. După o vreme, afacerea a început să scârțâie. Dispărea tot mai multă marfă și nimeni nu reușea să-i prindă pe hoți.
Fără să afle angajații, domnul X a montat camere de supraveghere prin toate cotloanele magazinului. Doar așa a putut să afle că întregul personal fura. Niciodată nu își imaginase că salariații lui plecau acasă cu marfa ascunsă în chiloți.
Scârbit, a vândut afacerea din Năvodari și s-a decis să investească în turism. A cumpărat un teren la Eforie și a angajat o companie de construcții să-i ridice un hotel. Constructorul s-a priceput să fure. Înainte de a ajunge să monteze termopanele, mâncase toți banii.
Pentru că nu mai putea continua investiția, domnul X a vândut hotelul în starea în care se afla și, cu banii obținuți, a deschis o fabrică de cafea la Năvodari. Aducea cafeaua din Brazilia, o prăjea și măcina, o amesteca cu arome și o livra în toată țara. Pusese la punct o rețea de distribuție în mai multe județe și marfa lui avea succes.
Cafeaua se vindea bine, dar se fura și mai bine. Înregistrările de pe camerele de vederi i-au arătat că hoțul era o cumnată, care ținea contabilitatea. Drept recunoștință pentru locul de muncă bine plătit pe care îl primise, cumnățica își rotunjea veniturile, vânzând cafeaua cu sacii, pe cont propriu.
La lăcomia rubedeniei s-a adăugat cea a valurilor de inspectori veniți în control. "De ce să mă amendați, dacă sunt în regulă?" - îi întreba domnul X. "Pentru că nu putem pleca cu mâna goală din control" - îi răspundeau oamenii statului.
Celui ce se adaptase la mediul economic american, în care fiecare cent se înregistrează în casa de marcat, iar achitarea impozitelor e sfântă, noile mentalități din România îi erau străine. "Cum este posibil ca angajații să te fure, iar inspectorii veniți în control să-ți ceară șpagă? Ce fel de țară este asta?" - s-a întrebat domnul X.
România de-acum îi era străină, ostilă. El și familia sa nu se puteau adapta la ea. Așa că, în 2004, a lichidat afacerea și s-a întors în America, pentru totdeauna.
De curând am primit vești. Domnul X și-a deschis o fabrică de cafea în SUA. Muncește din greu, dar îi merge bine. Nimeni nu-l fură, nimeni nu-i cere șpagă. God Bless America!