De ce sunt salvatorul fermierilor români
329
Eu prefer să mănânc… românește. Nu-i nevoie să mă mobilizeze Cotroceniul sau Palatul Victoria pentru a cumpăra mărfurile producătorilor băștinași. Roșia de Giurgiu, spanacul de Poiana, varza de Valea Seacă, ceapa de Ialomița, cartofii de Brașov, merele și perele de Suceava - aflate din belșug pe tarabele precupeților din Piața Griviței - sunt deosebit de gustoase. Produsele similare, provenite din China, India, Polonia, Ungaria, Italia ori Turcia, care au potopit rafturile hiper-market-urilor, nici nu se compară la gust. Mă dau în vânt după brânzeturile și lactatele produse de machedonii din ținutul Dobrogei, după cărnița purceilor și pasărilor crescute în fermele din Slobozia, Călărași ori Brăila.
Când cumpăr o bucată de brânză românească în loc de una bulgărească, nu o fac din patriotism. Nu mă gândesc că voi salva un loc de muncă la Istria sau Cogealac. Nici ciobanul care mi-o vinde nu se gândește la mine, la familia mea, la locul meu de muncă. Îmi cere, fără să clipească, 21 de lei pe kilogramul de brânză de oaie, uscată, preparată pentru iarnă, așa cum îmi place mie. Dacă îi spun că brânza lui e mai scumpă decât carnea de porc ori de vită, lasă prețul cu un leu mai jos; nu mai mult. Îmi spune: "Domnule, mă rupe primăria cu chiria pe cei doi metri pătrați de tarabă! Nu pot lăsa mai ieftin."
Am de ales între brânza lui minunată și cea străină de gusturile mele, din hiper-market, la care economisesc 3 până la 5 lei la kilogram. Dacă aș ține la bugetul familiei, n-aș mai face atâtea nazuri. Aș cumpăra brânză bulgărească ori turcească. Dar uite că nu pot. Nici nevastă-mea nu suportă schimbarea.
Bag seama că ceilalți concetățeni ai mei procedează la fel. Băbuțele și moșulicii care numără firfireii pentru "o fărâmă de brânză de la machedoni", nu pot fi bănuiți că o fac la comanda Cotrocenilor sau Palatului Victoria.
Nu patriotismul, ci preferințele mele alimentare, cu care mă identific prea mult pentru a le schimba, salvează locurile de muncă din fermele autohtone. Necazul este că, în decembrie, dispar legumele și fructele românești de pe tarabele Constanței. Atunci, vrând-nevrând, voi intra în hiper-market-uri să salvez și locurile de muncă ale fermierilor din China, India, Polonia, Ungaria, Italia ori Turcia. Vă rog să mă credeți pe cuvânt, nu o fac din cine știe ce pornire internaționalistă!
Când cumpăr o bucată de brânză românească în loc de una bulgărească, nu o fac din patriotism. Nu mă gândesc că voi salva un loc de muncă la Istria sau Cogealac. Nici ciobanul care mi-o vinde nu se gândește la mine, la familia mea, la locul meu de muncă. Îmi cere, fără să clipească, 21 de lei pe kilogramul de brânză de oaie, uscată, preparată pentru iarnă, așa cum îmi place mie. Dacă îi spun că brânza lui e mai scumpă decât carnea de porc ori de vită, lasă prețul cu un leu mai jos; nu mai mult. Îmi spune: "Domnule, mă rupe primăria cu chiria pe cei doi metri pătrați de tarabă! Nu pot lăsa mai ieftin."
Am de ales între brânza lui minunată și cea străină de gusturile mele, din hiper-market, la care economisesc 3 până la 5 lei la kilogram. Dacă aș ține la bugetul familiei, n-aș mai face atâtea nazuri. Aș cumpăra brânză bulgărească ori turcească. Dar uite că nu pot. Nici nevastă-mea nu suportă schimbarea.
Bag seama că ceilalți concetățeni ai mei procedează la fel. Băbuțele și moșulicii care numără firfireii pentru "o fărâmă de brânză de la machedoni", nu pot fi bănuiți că o fac la comanda Cotrocenilor sau Palatului Victoria.
Nu patriotismul, ci preferințele mele alimentare, cu care mă identific prea mult pentru a le schimba, salvează locurile de muncă din fermele autohtone. Necazul este că, în decembrie, dispar legumele și fructele românești de pe tarabele Constanței. Atunci, vrând-nevrând, voi intra în hiper-market-uri să salvez și locurile de muncă ale fermierilor din China, India, Polonia, Ungaria, Italia ori Turcia. Vă rog să mă credeți pe cuvânt, nu o fac din cine știe ce pornire internaționalistă!
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!