De luni poți recupera o parte din taxa auto. Află cum
Articole de la același autor
Potrivit președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu, pentru că toate informațiile sunt reținute în baza de date, dacă un posesor de mașină nu mai are copia după chitanța primită când a achitat taxa de înmatriculare, atunci se poate adresa organului fiscal unde a achitat această taxă și se eliberează o copie după documentul de plată.
Ministrul Mediului, László Borbély, a mai precizat că sumele pentru restituire sunt prevăzute în bugetul Fondului pentru Mediu. Câte persoane vor cere returnarea diferenței? Rămâne de văzut, însă autoritățile spun că suma nu va depăși 200 milioane de lei.
Constănțenii interesați să vadă dacă au de recuperat bani ca diferență au la dispoziție, începând de vineri, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, formula de calcul prevăzută de lege, care va fi utilizată și de organele fiscale.
Restituirea banilor se va face în interval de 45 de zile de la depunerea cererii, printr-un cont indicat de solicitant sau prin direcțiile financiare. Conform Codului de Procedură Fiscală, în situațiile în care sunt necesare informații suplimentare, acest termen este prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Intră AICI pentru a consulta și descărca formularul de restituire.
* * *
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri normele metodologice de aplicare a Legii privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care a intrat în vigoare pe 10 ianuarie. Noua taxă se aplică însă numai mașinilor care se înmatriculează începând din 13 ianuarie.