De vineri se aplică acciza mărită la carburanți. Prețurile la pompă deja au crescut

644
1
De vineri se aplică acciza mărită la carburanți. Prețurile la pompă deja au crescut - alimentare-1505402238.jpg
Din ziua de 15 septembrie 2017 se aplică prima etapă de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină și benzină, următoarea etapă de majorare fiind 1 octombrie, informează joi romanialibera.ro.

Dar de la momentul anunțării acestei deciziii și până joi, prețurile carburanților la pompă au crescut deja cu până la 10 bani pe litru.

În ședința din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanța de modificare a Codului Fiscal și majorarea accizelor pentru benzină și motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.


De atunci, transportatorii profesioniști, care sunt și cei mai mari consumatori de carburanți, au amenințat cu proteste și au avertizat că vor alimenta dinafara țării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. "În lipsa dialogului constructiv și la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situații, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acțiunile de protest în toată țara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA", au avertizat patronatele de profil.

În replică, Guvernul le-a promis transportatorilor că prețurile nu vor crește și că, în caz contrar, se va relua programul de returnare a supraaccizei.

Ministerul Finanțelor susține, în Nota de fundamentare a normativului de modificare a Codului Fiscal, că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România "sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene".

La benzina fără plumb, acciza urmează să crească în total, în cele două etape (15 septembrie și 1 octombrie), de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri. La motorină, acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.



Comentează știrea

Sofer
15 septembrie 2017
Vrajeala PSD

Primul ministru PSD a dat asigurari ca pretul carburantilor nu va creste odata cu acciza. De la data anuntului pretul a crescut de mai multe ori substantial. Multumim PSD!!!!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 14 Septembrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 13 Septembrie 2017
Stire din Economie : Francul e slab cu 1,48 bani
Pagina a fost generata in 1.0086 secunde