Delegaţie ANR, prezentă la sesiunea de la Londra dedicată siguranţei navigaţiei şi protecţiei mediului marin

323
1
< 1 min citire
Delegaţie ANR, prezentă la sesiunea de la Londra dedicată siguranţei navigaţiei şi protecţiei mediului marin - 1-1753699743.jpg
O delegaţie a Autorităţii Navale Române (ANR) a participat, timp de patru zile, la cea de-a 11-a sesiune a Sub-comitetului pentru implementarea instrumentelor Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI), eveniment organizat la Londra.
În calitate de stat membru OMI, România îşi asumă responsabilitatea implementării şi monitorizării convenţiilor internaţionale privind siguranţa maritimă şi protecţia mediului marin, iar Autoritatea Navală Română contribuie activ la procesul de analiză, armonizare şi supraveghere a aplicării reglementărilor emise de Organizaţia Maritimă Internaţională", au transmis printr-un comunicat de presă reprezentanţii ANR.
Agenda reuniunii s-a concentrat pe asigurarea respectării obligaţiilor legale internaţionale care revin României, prin analizarea modului de aplicare, monitorizare şi armonizare a normelor OMI, precum şi prin dezvoltarea unor interpretări unitare şi proceduri eficiente de control şi prevenire în domeniul siguranţei navigaţiei şi protecţiei mediului marin.
Participarea la această reuniune consolidează angajamentul Autorităţii Navale Române de a asigura respectarea şi aplicarea corectă a reglementărilor internaţionale, pentru siguranţa navigaţiei şi protecţia mediului marin, cât şi pentru interpretarea unitară a normelor rezultând din convenţiile maritime", menţionează sursa citată. 

Comentează știrea

OligoRefren
28 iulie 2025

Întrebare pentru noi, pr0știi din ANR: când cresc salariile cu 30%? Sau doar președintele de sindicat s-a ales cu o mărire substanțială, devenind șef de serviciu cu ajutorul conducerii?! Vai de mama noastră de mămăligi ce suntem.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0414 secunde