Dezastru pe litoral: afaceriștii de-o vară, mai săraci cu peste trei miliarde de lei vechi

531
2 min citire
Dezastru pe litoral: afaceriștii de-o vară, mai săraci cu peste trei miliarde de lei vechi - mamaia-1346003958.jpg
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din țară, detașați de la începutul lunii iulie pe litoral, mai au cinci zile și își încheie activitatea, o activitate mai mult decât intensă dacă analizăm raportările instituției. Mai exact, începând cu 3 iulie și până pe 24 august, aceștia au dat peste 300 de amenzi (aproape 200 în iulie și puțin peste 100 în august) agenților economici din stațiuni (iar aici vorbim despre magazine alimentare, restaurante, patiserii, unități tip fast - food, cantine, pensiuni turistice, tabere de copii, dar și alte unități de alimentație publică în care se prepară și se servesc alimente), în valoare de nu mai puțin de 334.000 lei.
Și numărul acestor afaceriști de-o vară verificați de inspectori a fost unul impresionant, aproape 900 în iulie și în jur de 700 în august, până la data amintită mai sus. Așa se face că și valoare a amenzilor aplicate în luna lui cuptor a fost ceva mai mare, de aproape 230.000 de lei. 
Problemele descoperite de inspectori au fost dintre cele mai diverse, de la produse expirate care urmau să ajungă pe mesele turiștilor sau ținute la temperaturi mult mai ridicare decât ar fi fost cazul, până la mizerie în spațiile unde se pregăteau sau depozitau alimente, la ustensile folosite în bucătării nespălate probabil cu zilele. În plus, inspectorii au mai descoperit că nu peste tot per-sonalul care pregătea mâncarea turiștilor avea și banalul săpun cu care să se spele pe mâini, dar și că muștele erau ca la ele acasă în multe spații.
Dacă ar fi să facem un top al celor mai "prolifice" zile, acestea au fost 27, 28 și 29 iulie, când, deși a fost verificat un număr relativ mic de agenți economici, adică doar 50, au fost aplicate 18 amenzi în valoare de nu mai puțin de 78.200 de lei. Cea mai mare amendă, de 45.000 de lei, a fost dată atunci unui supermarket în depozitul căruia inspectorii ANSVSA au descoperit o cantitate de 360 de kilograme de carne de porc, cu termenul de valabilitate depășit. În plus, tot în cele trei zile au mai fost retrase de la comer-cializare și 46 kilograme de carne de porc, 80 de kilograme de carne de pasăre și 15 kilograme carne de vită, și asta pentru care nu existau docu-mente care să le ateste trasabilitatea, sau nu erau etichetate corespunzător.
Comandamentul Sezon Estival 2012 își va încheia activitatea curând, pe 31 august. Până atunci, turiștii de pe litoral pot sesiza neregulile pe care le observă în domeniul siguranței alimentelor la numărul de telefon 0800-826787, apelabil gratuit din toate rețelele de telefonie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde