Doar moartea ne va despărți de leu!

În urmă cu cinci ani, amicul meu, Maxi, inspirat de optimismul Băncii Naționale în privința trecerii la moneda europeană, și-a preschimbat toate economiile în euro. M-a anunțat victorios: "Ioane, eu am adoptat, deja, moneda unică. Am renunțat la leu."

Bietul Maxi a fost tare dezamăgit când l-a auzit pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în anul 2012, spunând că trecerea la moneda euro în 2015 nu mai intră în discuție. Și-a mai revenit în fire când, în 2014, a aflat că-i vorba doar de o amânare până în 2019.

Ieri, sărmanul a luat un pumn de pastile când a aflat din gura ministrului de Finanțe Anca Dragu, că nici în 2019 nu va avea loc "minunea". N-a înțeles el prea multe din explicațiile ministeriale despre programul național de convergență pentru perioada 2016 - 2019, menit să pregătească schimbarea de monedă, dar ceva-ceva tot a priceput.

M-a luat din scurt: "Ioane, ai auzit ce-a spus doamna ministru? Că vom fi pregătiți să trecem la moneda euro când veniturile românilor vor fi la cel puțin 70 - 80% din media veniturilor populației din zona euro și că acum sunt undeva la 55%. Cum cifrele astea au început să-mi dea dureri de cap, m-am repezit să văd ce spune și Eurostat (Oficiul European de Statistică). Măi, Ioane, am dat în palpitații când am văzut ce prăpastie ne desparte. Ultima statistică arată că, în 2010, în zona euro, câștigul mediu pe oră era de 13,21 euro, iar în România, de 1,96 euro, deci de 6,7 ori mai puțin. Știi ce înseamnă asta? Că avem o productivitate de vreo șapte ori mai mică decât țările din zona euro. Spune-mi și mie: cum putem să creștem noi productivitatea cu o economie în care nu se investește din cauza taxelor descurajante, a instabilității legislative și a corupției galopante, când forța de muncă este tot mai slab calificată și mai demoralizată din cauza salariilor mici din sectorul privat, când învățământul este tot mai rupt de nevoile economiei, când birocrația este tot mai umflată și mai agresivă, când infrastructura de transport a ajuns în ultimul hal de degradare, iar statul investește tot mai puțin?"

Amicul se dezlănțuise. Parcă era la tribuna Parlamentului, când Opoziția dă de pământ cu Guvernul.

Am încercat să-l temperez: "Ei, lasă Maxi, nu fi pesimist! Odată și odată i-om ajunge din urmă pe occidentali!"

Maxi m-a măsurat din priviri, de parcă ar fi vrut să vadă dacă nu m-am tâmpit, și mi-a spus: "Măi, Ioane, înainte de 1990, se spunea că România este țară în curs dezvoltare și că vrea să ajungă cel puțin la nivelul țărilor mediu dezvoltate din Occident. De peste 60 de ani ne chinuim să ieșim din starea de înapoiere, dar în loc să ne apropiem de performanțele Europei de Vest, mai rău ne îndepărtăm. De vină nu este Occidentul că avansează prea repede, ci noi, pentru că facem pași înapoi. Nici finanțarea comunitară, care ne-a fost dată «moca», nu suntem în stare să o luăm. Unde mai pui că avem o adevărată vocație să distrugem tot ceea ce era bun și să construim prost."

Amicul s-a oprit cât să înghită o aspirină, să-i treacă durerea de cap care-l luase, și m-a anunțat: "Ioane, m-am luminat! Doar moartea ne va despărți de leu! Mă duc chiar acum la bancă să schimb toți euroii!"

După această discuție, sunt în mare încurcătură, nu mai știu pe cine să cred: pe guvernator și pe șefa Finanțelor sau pe amicul Maxi? Să schimb leii în euro sau euro în lei?