Docherii acuză Ministerul Muncii că le încalcă dreptul la negocieri colective și la grevă

1132
5 min citire
Împotriva legii, instituția statului român a refuzat să le înregistreze sesizarea privind declanșarea conflictului de interese # Federația Națională a Sindicatelor Portuare se va adresa Parchetul
Constituția României precizează la articolul 41 (5) faptul că: "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."
La fel ca multe alte prevederi constituționale, și aceasta este valabilă doar pe hârtie. În viața reală, lucrurile stau cu totul altfel.
Eșec la masa verde
Sindicatul Lucrătorilor Portuari "Terminal Sud" și administrația companiei "Constanța South Container Terminal" (CSCT), parte a concernului "DP World", au început negocierea noului contract colectiv de muncă încă de acum două luni. Vechiul contract expiră abia în august 2008, dar părțile au convenit să rezolve această problemă dificilă din timp. Din cauză că managerii străini pleacă vara în concediu, calendarul negocierii și semnării convenției colective ar fi dat peste cap, cum de altfel s-a mai întâmplat.
Cum era de așteptat, tratativele s-au dovedit a fi dificile, cele două părți nereușind să se înțeleagă în chestiunea salarială. Sindicatul a solicitat majorarea lefurilor cu 850 lei, creșterea cu 30% a primelor (de vacanță, de Paști, de Crăciun etc.) și acordarea sporului de vechime pentru toți angajații. Ulterior, acesta a mai cedat din pretenții, renunțând la sporul de vechime și cerând mărirea salariilor cu 700 lei și a primelor cu 20%.
Refuzul administrației de a accepta această ultimă solicitare a determinat sindicatul să înceapă procedurile pentru declanșarea conflictului de interese. "Compania a fost anunțată despre această intenție, în conformitate cu Legea nr. 168/1999. În termen de 48 de ore, ar fi trebuit să se primească răspunsul administrației; ceea ce nu s-a întâmplat. În consecință, sindicatul a declanșat conflictul. Conform prevederilor legii, a fost sesizată Direcția de Muncă și Protecție Socială pentru a-l înregistra și pentru a fi conciliat în termen de 7 zile" - a declarat Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare.
Prestidigitație cu legea
Ce ar fi trebuit să facă instituția statului? Legea nr. 168/1999 stabilește că, în termen de 24 de ore de la înregistrarea sesizării, Ministerul Muncii desemneaza un delegat care participă la concilierea conflictului de interese, etapă ce se convoacă la un termen ce nu poate depăși 7 zile de la înregistrarea sesizării. Abia eșecul concilierii deschide calea spre declanșarea grevei.
În mod cu totul surprinzător, Ministerul Muncii (prin Direcția de Muncă și Protecție Socială) a refuzat înregistrarea sesizării, blocând, astfel, parcurgerea tuturor etapelor până la greva generală. Trebuie menționat că Legea 168/1999 nu cuprinde nicio prevedere care să-i permită ministerului și instituțiilor descentralizate un asemnea refuz.
Prin adresa nr. 12, din 4 aprilie 2008, Direcția de Muncă și Protecție Socială își motivază refuzul, apelând la un truc legislativ. Ea invocă articolul nr. 3, aliniatul 2, din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, care spune: "Negocierea colectivă are loc în fiecare an, dupa cum urmează:
a) după cel puțin 12 luni de la data negocierii precedente, neurmată de încheierea contractului colectiv de muncă, sau de la data intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă, după caz; b) cu cel puțin 30 de zile anterior expirării contractelor colective de muncă încheiate pe un an."
Logica falimentară
Reprezentanții Ministerului Muncii fac următorul raționament: actualul contract colectiv de muncă al companiei a fost înregistrat pe 9 august 2007, dată de la care nu au trecut încă 12 luni; ca urmare, concluzionează ei, "negocierile inițiate în cadrul societății nu pot fi considerate negocieri anuale în sensul pre-văzut de reglementările legale".
Pe cale de consecință, pentru că nu există negocieri anuale, nu există nici conflict de interese și nici obligativitatea înregistrării și concilierii lui.
Ceea ce omite să precizeze instituția statului este faptul că aliniatul 2 din articolul invocat (care trebuie citit în corelație cu aliniatul 1) se referă la negocierile colective obligatorii. Există însă și negocieri colective voluntare, așa cum este cazul celor de la "Constanța South Container Terminal".
Nicio lege din România nu împiedică partenerii sociali să negocieze când vor și de câte ori vor, în funcție de interesele lor. Dimpotrivă, Constituția garantează acest drept, fără a impune vreo limitare. Este firesc să fie așa pentru că viața oferă numeroase situații dificile, care nu ar putea fi rezolvate dacă ar fi încorsetate de lege.
Se poate întâmpla, spre exemplu, ca o societate comercială să fie amenințată cu falimentul. Pentru a o salva, administrația poate recurge la concedieri masive sau poate menține toate locurile de muncă cu condiția reducerii salariilor pe o perioadă limitată. Chiar dacă mai sunt câteva luni până la expirarea contractului colectiv anual, administrația și sindicatul se așează la masa negocierilor colective și stabilesc o nouă convenție, care consfințește sacrificiul salarial.
Ce va face Ministerul Muncii în acest caz? Nu va înregistra noul contract colectiv de muncă pentru că n-au trecut 12 luni de la înregistrarea celui vechi? Va obliga societatea comercială să aplice vechiul contract și să intre în faliment? Cu certitudine că nu. Dimpotrivă, va felicita cei doi parteneri sociali că au găsit soluția salvatoare și se va grăbi să înregistreze noua convenție.
Pe mâna multinaționalelor
Prin poziția adoptată în cazul Sindicatului Lucrătorilor Portuari "Terminal Sud", Ministerul Muncii încalcă Constituția României de două ori: pe de o parte, îngrădește dreptul la negocieri colective al administrației și sindicatului din "Constanța South Container Terminal", iar pe de altă parte, împiedică organizația sindicală să parcurgă etapele până la grevă, deci îi limitează dreptul la grevă.
"Poziția Ministerului Muncii reprezintă un abuz fără precedent în România - a declarat Petre Costel. Am transmis ministrului Paul Păcuraru o adresă referitoare la cele întâmplate, dar nu am primit niciun răspuns. Am făcut cunoscut Blocului Național Sindical, personal președintelui Dumitru Costin, evenimentele de la Constanța. Mai departe, vom face plângere penală împotriva celor care au refuzat înregistrarea. Considerăm că poziția Ministerului Muncii este interesată. Acesta se teme de valul acțiunilor revendicative împotriva multinaționalelor. Au fost mișcările de la «Dacia» și «Mital». Urmează cea de la «DP World». Prin abuzul de față, Ministerul Muncii demonstrează că merge pe mâna multinaționalelor. Noi avertizăm că greva se va declanșa în terminalul de containere. Noi vom aplica legea, nu ceea ce spune paznicul sau funcționarul ministerului. Am început consultarea membrilor de sindicat, care vor semna dacă sunt de acord sau nu cu greva. Dacă voința majoritară va fi pentru oprirea lucrului, vom trece la fapte."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0284 secunde