Hotelurile de trei și patru stele din Mamaia au anul acesta o concurență mai mult decât serioasă, care a început să se promoveze destul de agresiv. Este vorba despre blocurile noi de locuințe din stațiune, care cu siguranță le vor "fura" destui clienți, și asta deoarece multe oferă condiții la fel de bune, însă la prețuri mult mai mici. Așadar, dacă nu vă încântă neapărat piscina pe care poate ați găsi-o la un hotel, atunci aceste apartamente pot fi o variantă excelentă. Sunt noi, atent mobilate și utilate cu absolut tot ce este necesar, dis-pun de multe facilități, sunt aproape de mare.
De exemplu, un apartament cu două ca-mere în care se pot caza patru persoane, ce face parte dintr-un complex nou cotat la trei stele, construit la aproximativ 50 de metri de mare și la câteva minute de Aqua Magic, poate fi închiriat în această perioadă, pentru un sejur de cinci nopți, cu 200 de lei pe noapte.
Complexul de apartamente despre care vorbim are două lifturi, terase, iar în plus, toți cei cazați acolo au acces gratuit la piscină (acesta este unul dintre complexurile care dispune și de așa ceva). Are bucătărie complet utilată, baie cu cabină de duș cu hidromasaj, pat matrimonial în dormitor, terasă. Turiștii nu trebuie să-și facă griji nici pentru parcare sau internet. În plus, complexul dispune de restaurant și bar.
Începând cu 21 iunie și până pe 30 iunie prețul urcă însă la 270 de lei pe noapte, între 1 iulie și 29 august, la 400 de lei pe noapte, ca după această dată să scadă, la 270 de lei.
Perfect pentru familii
Reprezentanții complexurilor spun că, de regulă, familiile sunt clienții fideli, poate mai ales acelea care nu au un buget prea mare pentru concediu, sau care pur și simplu vor să se simtă în vacanță ca acasă. După cum spuneam, bucătăria are toate dotările necesare, deci restaurantele și autoservirile din stațiune pot fi doar o variantă de rezervă. Nu lipsește nici mașina de spălat, așadar chiar dacă se optează pentru sejururi mai lungi nu există nici un inconvenient din acest punct de vedere. Totuși, în ceea ce privește curățenia puteți opta, căci doar sunteți în concediu, pentru personalul complexului. Costă între 10 - 20 de lei pe zi, în funcție de suprafața apartamentului.
Apartament inspirat din era victoriană
Pe litoral pot fi închiriate și adevărate "biju-terii". De exemplu, în nordul stațiunii Mamaia, ce-i drept nu într-un bloc, ci la un hotel, turiștii se pot caza într-un apartament cotat la cinci stele, inspirat din era victoriană. Acesta este compus dintr-un dormitor, un living și două băi luxoase. Lista cu dotări este una generoasă, dar și prețurile pe măsură. Până pe 30 iunie, apartamentul poate fi "închiriat" cu 280 de euro pe noapte, iar în plin sezon, 15 iulie - 14 august, cu 345 de euro pe noapte.