Economia, pe scurt

118
Economia, pe scurt - economiapescurt-1501503792.jpg

Articole de la același autor

Rata șomajului în luna iunie 2017 a scăzut la 5,3%, fiind cu 0,1% mai mică față de cea înregistrată în luna precedentă (5,4%). Numărul șomerilor (în vârstă de 15‐74 ani), estimat pentru luna iunie a anului 2017, a fost de 470 mii persoane, în scădere față de luna precedentă (478 mii de persoane), cât și față de aceeași lună a anului  anterior (527 mii de persoane). x x x Tranzacțiile cu mașini second-hand au crescut cu 130% în primul semestru al anului 2017, iar înmatriculările de mașini noi au urcat cu 27%. Înmatriculările de mașini second-hand din import au urcat cu 86%, depășind 250.000 de unități. x x x În cadrul programului Internaționalizare 2017, firmele mici și mijlocii din România pot solicita ajutoare nerambursabile de la stat de până la 50.000 de lei, pentru realizarea de site-uri și aplicatii de promovare și participarea la targuri internaționale. Aplicațiile în program se pot depune până vineri, 4 august, ora 20.00, pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 01 August 2017
Stire din Economie : Tragedie navală în China
Marţi, 01 August 2017
Stire din Economie : O navă a eșuat pe Volga
Marţi, 01 August 2017
Stire din Economie : Incendiu pe o navă off-shore
Pagina a fost generata in 1.177 secunde