Educaţia financiară primul pas spre bunăstare

Joi, 19 Noiembrie 2020
331
Un consumator educat va ştii mai bine să economisească şi să se ferească de eventualele efecte adverse, susţine Valentin Ionescu, preşedintele Institutului de Studii Financiare (ISF). „Milioanelor de consumatori din România li se oferă o varietate de instrumente financiare complexe cu o gamă mare de opţiuni. Responsabilitatea şi riscul se mută către asiguraţi, investitori sau viitori pensionari. Dacă aceşti consumatori sunt educaţi financiar vor avea mai multe şanse de a economisi şi de a se proteja de eventualele efecte adverse, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra situaţiei lor financiare şi asupra creşterii economice”, a declarat Valentin Ionescu, citat de Agerpres. În acest sens, pe 24 noiembrie 2020 va fi organizată Conferinţa internaţională ISF 2020 transmisă online prin Zoom.





Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2639 secunde