l „Consumul naţional instantaneu este în prezent sub 4.000 MW, iar în perioada următoare, odată cu sărbătoarea Paştelui la creştinii ortodocşi şi catolici, ne aşteptăm ca sistemul energetic naţional să fie tot pe excedent", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit acestuia, cele două reactoare de la Cernavodă vor funcţiona la capacitate normală, asigurând energia în bandă la 1.400 MW.
l Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului anterior, informează Institutul Naţional de Statistică. Distanţa medie de transport a unui pasager a fost superioară anului 2023 în transportul feroviar cu 1,4%.
În ceea ce priveşte transportul feroviar de mărfuri, volumul a înregistrat o scădere cu 12% faţă de anul precedent, ca urmare a evoluţiilor negative ale tuturor componentelor. Astfel, au fost transportate 43,025 milioane de tone de mărfuri, din care 79% în transport naţional.
l Activele financiare ale administraţiilor publice exprimate ca pondere în produsul intern brut (PIB) au crescut în ultimul trimestru din 2024 cu 0,5 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară din 2023, ajungând la 27,5%, informează Banca Naţională a României.
Evoluţia ascendentă a fost determinată de creşterea disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor al căror stoc s-a majorat (+21,3%), atingând un nivel de 7% din PIB, pe fondul încasării contravalorii titlurilor de natura datoriei emise de Ministerul Finanţelor în trimestrul IV 2024, în principal a celor denominate în euro.