Erste Bank și-a majorat capitalul cu 1,74 miliarde euro

343
< 1 min citire
Erste Bank, care controlează BCR, a anunțat că și-a majorat capitalul cu 1,74 miliarde euro. Prețul final al subscrierii a fost de 29 euro/acțiune.
"Suntem încântați de cererea puternică în rândul investitorilor instituționali și de retail. Europa Centrală și de Est este considerată în continuare o regiune cu oportunități de creștere considerabile, iar noi suntem foarte bine poziționați pentru a beneficia de aceste perspective de creștere în regiune", a declarat Andreas Treichl, directorul general al Erste Bank.
De altfel, oferta de majorare a capitalului s-a încheiat de luni, cu o zi mai devreme decât fusese programată inițial, datorită cererii puternice. În următoarele zile, banca va anunța noua structură a acționariatului.
"Acționarii existenți au subscris 62% dintre acțiunile disponibile. Alți investitori au subscris restul de 38%. Pașii care vor urma sunt anunțarea prețului la care are loc subscrierea și anunțarea noii structuri de acționariat, dar după ce toate procesele se încheie și se reglementează", mai spun oficialii Erste Bank.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0274 secunde