Europa visează să "fabrice" moluște, broaște și raci pe bandă rulantă
667
Cererea mondială de hrană provenită din apele mărilor, râurilor și lacurilor este tot mai mare. Se prognozează o creșterea a consumului pe cap de locuitor cu 50% până în 2030. Pe de altă parte, pescuitul se confruntă cu tot mai multe restricții, fapt ce limitează drastic oferta și determină creșterea prețurilor. În aceste condiții, ce este de făcut? Aquacultura este unica soluție pentru a face față nevoilor tot mai mari ale omenirii, susține Comisia Europeană.
Modelul chinezesc
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură consideră că producția aquaculturii mondiale trebuie să se dubleze până în 2030, pentru a ține pasul cu creșterea cererii. În cifre absolute, aceasta înseamnă un plus de 40 milioane tone de pește, moluște, crabi, raci, broaște, plante ș.a.m.d.
În 2004, la nivel mondial, pescuitul și aquacultura furnizau 106 milioane tone de hrană, respectiv 16,6 kg pe cap de locuitor. Din această cantitate 43% a fost rodul aquaculturii. Datele preliminare arată că, în 2005, producția mondială totală a crescut la 141,6 milioane tone. 103,1 milioane tone au fost de proveniență marină, din care 84,2 milioane tone, din pescuit, iar 18,9 milioane tone, din aquacultură. Apele interioare au furnizat 38,5 milioane tone de hrană, din care 9,6 milioane tone, din pescuit, și 28,9 milioane tone, din aquacultură.
China este cel mai mare producător al lumii, cu o cantitate raportată de 47,5 milioane tone, în 2004, din care doar 16,9 milioane tone provin din pescuit, iar grosul - 30,6 milioane tone -, din aquacultură. Ea deține o cotă de 69,57% din producția aquaculturii mondiale, fiind urmată de zona Asiei și Pacificului, cu 21,92%. Europa, America de Nord, America Latină, zona Caraibelor și Africa cumulează doar 8,51%.
Paradoxul european
Comisia Europeană a constatat că aquacultura comunitară se găsește într-o situație paradoxală. Pe de o parte, Uniunea Europeană este liderul mondial în domeniul cercetării și tehnologiei, având o contribuție majoră la dezvoltarea aquaculturii. Iar pe de altă parte, este un importator de circa 3 milioane tone, cantitate ce va crește la 12 milioane tone până în 2025.
Aquacultura comunitară produce circa 1,3 milioane tone de hrană pe an, cu o valoare de 3 miliarde euro. Ea asigură 80.000 de locuri de muncă cu timp redus de lucru, echivalentul a 57.000 job-uri cu normă întreagă.
Comisia Europeană și-a propus să pună la punct, până la sfârșitul anului 2008, o strategie de dezvoltare a aquaculturii comunitare. Ea va porni de la principiul că acest domeniu de activitate trebuie tratat ca o industrie, care trebuie să producă hrană sănătoasă și de înaltă calitate, care va genera creștere economică și locuri de muncă. Pe viitor, o parte din resursele fondului european pentru pescuit va fi alocată finanțării programelor de dezvoltare a aquaculturii.
În mai 2007, Comisia Europeană a lansat acțiunea de consultare publică pentru stabilirea strategiei. Inițiativa a stârnit un mare interes. Până acum, ea a primit circa 50 de contribuții, care, în urma analizei, vor sta la baza politicii comunitare privind aquacultura.
Modelul chinezesc
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură consideră că producția aquaculturii mondiale trebuie să se dubleze până în 2030, pentru a ține pasul cu creșterea cererii. În cifre absolute, aceasta înseamnă un plus de 40 milioane tone de pește, moluște, crabi, raci, broaște, plante ș.a.m.d.
În 2004, la nivel mondial, pescuitul și aquacultura furnizau 106 milioane tone de hrană, respectiv 16,6 kg pe cap de locuitor. Din această cantitate 43% a fost rodul aquaculturii. Datele preliminare arată că, în 2005, producția mondială totală a crescut la 141,6 milioane tone. 103,1 milioane tone au fost de proveniență marină, din care 84,2 milioane tone, din pescuit, iar 18,9 milioane tone, din aquacultură. Apele interioare au furnizat 38,5 milioane tone de hrană, din care 9,6 milioane tone, din pescuit, și 28,9 milioane tone, din aquacultură.
China este cel mai mare producător al lumii, cu o cantitate raportată de 47,5 milioane tone, în 2004, din care doar 16,9 milioane tone provin din pescuit, iar grosul - 30,6 milioane tone -, din aquacultură. Ea deține o cotă de 69,57% din producția aquaculturii mondiale, fiind urmată de zona Asiei și Pacificului, cu 21,92%. Europa, America de Nord, America Latină, zona Caraibelor și Africa cumulează doar 8,51%.
Paradoxul european
Comisia Europeană a constatat că aquacultura comunitară se găsește într-o situație paradoxală. Pe de o parte, Uniunea Europeană este liderul mondial în domeniul cercetării și tehnologiei, având o contribuție majoră la dezvoltarea aquaculturii. Iar pe de altă parte, este un importator de circa 3 milioane tone, cantitate ce va crește la 12 milioane tone până în 2025.
Aquacultura comunitară produce circa 1,3 milioane tone de hrană pe an, cu o valoare de 3 miliarde euro. Ea asigură 80.000 de locuri de muncă cu timp redus de lucru, echivalentul a 57.000 job-uri cu normă întreagă.
Comisia Europeană și-a propus să pună la punct, până la sfârșitul anului 2008, o strategie de dezvoltare a aquaculturii comunitare. Ea va porni de la principiul că acest domeniu de activitate trebuie tratat ca o industrie, care trebuie să producă hrană sănătoasă și de înaltă calitate, care va genera creștere economică și locuri de muncă. Pe viitor, o parte din resursele fondului european pentru pescuit va fi alocată finanțării programelor de dezvoltare a aquaculturii.
În mai 2007, Comisia Europeană a lansat acțiunea de consultare publică pentru stabilirea strategiei. Inițiativa a stârnit un mare interes. Până acum, ea a primit circa 50 de contribuții, care, în urma analizei, vor sta la baza politicii comunitare privind aquacultura.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!