Evoluție optimistă a economiei românești

335
În pragul sărbătorilor de iarnă, românii au destule motive de încredere în viitor. Semnalele venite din economie indică o dinamică constant ascendentă pe multiple planuri. Creșterile nu pot fi puse pe seama factorilor conjuncturali și infirmă prognozele făcute la începutul acestui an.
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2011 a sporit, în termeni reali, cu 4,4% față de aceeași perioadă din 2010. Pe ansamblul primelor nouă luni, majorarea a fost de 2,7%.
Motoarele creșterii, în primele trei trimestre, au fost agricultura (+16,4%) și industria (+6,8%). Îmbucurător este faptul că s-au înregistrat sporuri de activitate și în construcții (+1,8%).
În intervalul ianuarie - octombrie, producția industrială a crescut cu 6,5% în serie brută, datorită saltului consemnat în toate sectoarele industriale. Industria prelucrătoare a crescut cu 6,7%, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 5,4%, iar industria extractivă cu 5,3%.
Chiar dacă a scăzut consumul administrațiilor publice (-3,7%), a crescut consumul în gospodăriile populației (+1,0%), astfel încât consumul final total s-a menținut constant.
În primele zece luni ale anului, cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul a crescut cu 4,0%, în serie brută, și cu 4,5%, în serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.
În același interval, comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut cu 4,7%, în serie brută, respectiv cu 6,1%, în serie ajustată. În cazul serviciilor de piață prestate populației, creșterea cifrei de afaceri a fost de 9,7%, respectiv, 11,0%.
Execuția bugetului general consolidat, pe primele zece luni din 2011, a avut o evoluție sănătoasă, grație creșterii economice, dar și a măsurilor de reducere a cheltuielilor de funcționare a aparatului de stat. Deficitul a coborât la 2,4% din PIB, față de ținta de 4,4% din PIB. Veniturile bugetului general consolidat au fost cu 8,6% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. Încasările din TVA au crescut cu 21,3%, iar cele din accize, cu 12,8%. Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale au sporit cu 9,2%, iar cele din impozitul pe profit, cu 1,8%. Sumele rambursate de Uniunea Europeană au crescut cu 46,2%, iar cheltuielile bugetului general consolidat s-au redus cu 1,7% din PIB.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 09 Decembrie 2011
Stire din Economie : Foto/ A explodat o turbină eoliană
Pagina a fost generata in 1.5005 secunde