Facă-se voia Domnului! (III)

263
Facă-se voia Domnului! (III) - facasevoiadomnului-1470844379.jpg

Articole de la același autor

Naufragiile s-au ținut lanț în flota Românei. În cele ce urmează, vă prezentăm cazul navei "Călărași", petrecut în urmă cu 20 de ani și prezentat pe larg în volumul meu, "Mucles dacă vrei să nu dai de dracu´!", apărut în 2008, în Editura "Dobrogea".

În black-out

În dimineața zilei de 13 iunie, la ora 5, nava avea un ruliu puternic. Se înclina amenințător, când spre un bord, când spre celălalt, cu până la 30 - 40 de grade.

Comandantul Ionel Mereșescu coborâse în cabină să se odihnească după un cart prelungit, de 9 ore, care se încheiase la 4,40. În acel moment, din cauza mișcării teribile a navei, ușa din baie s-a deschis violent și a spart chiuveta.

La ora 8, comandantul a revenit pe punte. Motorul funcționa cu 100 - 110 rotații, iar uneori cu 80 de rotații pe minut, dând impresia că s-a oprit. GPS-ul indica o viteză de 0,5 - 0,9 noduri, iar radarul, o distanță de 4,5 mile de țărm.

Nava avea o înclinație permanentă de 10 grade, semn că lucrurile nu erau în regulă în magaziile cu marfă. Raportul referitor la evenimente avea să treacă prea ușor peste acest amănunt semnificativ.

Furtuna atinsese gradul 9 - 10 pe scara Beaufort. Vuietul ei i-a împiedicat pe cei de pe puntea de comandă să audă când s-a oprit motorul.

La ora 8,09, mecanicul I a urcat pe puntea de comandă și l-a informat pe Mereșescu că pompa de ulei se dezamorsase, iar motorul principal nu mai funcționa.

Comandantul a insistat să fie repornit moto-rul, căci exista riscul ca nava să fie prinsă între valuri. După 10 - 15 minute, mecanicul a revenit:

- Domnule comandant, motorul principal nu mai poate fi pornit. Consider că ar trebui să trimitem mesajul de primejdie.

Echipa din sala mașinilor se străduia să repună pompa de ulei în funcțiune. Pentru a o amorsa, turna uleiul cu găleata în filtrul magnetic de aspirație. Mecanicii au deschis valvele tancurilor cu ulei de rezervă spre colector, pentru a permite curgerea unei tone sau mai mult de lubrifiant în carter; fără niciun rezultat, însă.

S.O.S.

Comandantul a fost de acord cu sugestia mecanicului I și a scris mesajul de primejdie. La ora 8,20, acesta a fost transmis în mod repetat, timp de 20 de minute.

Mesajul nu menționa că nava se scufundă, în schimb, cuprindea informații despre poziția ei, despre numărul marinarilor de la bord și solicitarea asistenței de urgență.

La scurt timp, comandantul a început să transmită mesaje S.O.S. prin radio-telefon, în banda VHF, canalul 16.

Echipajul a intrat în alertă. Iulian Istrate ieșise din cart la ora 4. Se afla în cabină, dar nu putea adormi. La 8,30, a venit ofițerul maritim III Gheorghe Anastase și i-a spus:

- Iulică, pregătește-te, s-a oprit motorul principal!

Ofițerului II a înțeles ce urma să se întâmple. Și-a luat actele, banii și periuța de dinți pe care i-o cumpărase agentul din Durban. Din obișnu-ință, a întins mâna să ia ceasul de sub pernă. Un gând l-a oprit: "Dacă o fi să stau sub apă, se duce dracului. Îl iau degeaba." Cu un gest reflex, inutil, a vârât ceasul la loc.

În ciuda stării de tensiune în care intră orga-nismul când simte pericolul, el era teribil de lucid și preocupat de amănunte. Avea două perechi de blugi, unii negri și alții albastru - deschis. Și-a spus că cei deschiși la culoare se vor murdări în apă și vor arăta urât în avion, așa că i-a îmbrăcat pe cei negri. Gândurile îi erau legate de supraviețuire, de viață. Moartea nu avea loc în ele.

Istrate a ajuns în cabina de comandă împreună cu ceilalți colegi. Unii dintre marinari erau în pantaloni scurți și tricouri. Nu își luaseră nimic la ei, căci nu își închipuiau că nava se va scufunda. Chipurile lor erau crispate de îngrijorare, iar în aer se simțea încordarea extra-ordinară a momentului.

Ofițerul maritim II a ieșit pentru o clipă, pe punte. În fața lui era un zid. Nava era înclinată, prinsă între două valuri. Avea senzația că se uită la un munte de apă. Nu-i venea să creadă că ceea ce vede este adevărat.

Alertă pe mare

La ora 8,45, a fost recepționat răspunsul navei "Cold Stream", înregistrată în portul Willemstad, din Curacao. Plecase pe data de 2 iunie, din San Antonio Este (Argentina), având o încărcătură de 5.827,1 tone de fructe proaspete, pe care urma să le descarce la Jeddah (Arabia Saudită). O parte din marfă, respectiv 1.195,5 tone, fusese încărcată în containere și depozitată pe punte. Comandantul ei era Wilhelmus Martinus Johannus Schrama.

"Cold Stream" începuse confruntarea cu furtuna încă de pe 5 iunie, când forța vântului urcase, deja, la 6 -7 pe scara Beaufort. Pe 6 iunie, la ora 13,57, vijelia îi aruncase două containere peste bord.

Un român de pe "Cold Stream" a recepționat mesajul de pericol. El a anunțat că se află la 5 mile nord de "Călărași" și că nava sa are, la rândul ei, probleme. După cum avea să se afle mai târziu, necazurile erau în legătură cu motorul principal și cu marfa.

- În ce fel am putea să vă ajutăm? - au întrebat cei de pe "Cold Stream".

- Retransmiteți mesajul S.O.S.! - le-a cerut comandantul Mereșescu.

Ulterior, "Cold Stream" a confirmat că i-a satisfăcut solicitarea.

Ofițerul secund de pe "Călărași" a continuat să transmită mesajul de primejdie încă 20 de minute și a recepționat un răspuns în limba română. Transmisia se întrerupea însă, probabil din cauză că emițătorul se afla la mare distanță și nu se putea stabili un contact adecvat.

- Domnule comandant, nu răspunde nicio stație radio de pe coastă! - a raportat radio-telegrafistul.

Ofițerul făcuse eforturi să comunice cu uscatul, dar acesta părea surd și mut.

- Verificați starea antenelor!

Din cauza vântului puternic și a canarisirii (înclinării) navei, radiotelegrafistul a ieșit cu greu pe punte. Antenele erau la locul lor. La revenirea în cabina de comandă, el a sugerat activarea EPIRB (Emergency Position Indicating Radio Beacons). Aceasta este o baliză utilizată în caz de avarie pentru a transmite, prin satelit, poziția exactă, continuu corectată a navei.

Comandantul a fost de acord și, la ora 9,30, baliza a fost scoasă din carcasă, activată și instalată în afara cabinei de comandă, pe punte, în tribord, lângă parapet. Mesajul ei a fost retransmis prin satelit la armatorul "Navrom", care astfel a aflat că nava s-a scufundat.

Cu puțin înainte de ora 10, "Cold Stream" a confirmat retransmiterea mesajului navei "Călărași" și a informat că stațiile Radio Durban și Radio East London aflaseră de situația cargoului românesc.

Pregătiți de abandon

Nu se punea problema lansării bărcilor de salvare, care așteptau în gruie. Cea din tribord nu putea fi coborâtă din cauza canarisirii navei în bordul opus, iar cea din babord putea fi strivită de vaporul care se apleca amenințător.

- Părăsiți sala mașinilor! le-a cerut coman-dantul șefului mecanic și mecanicului I, care făceau eforturi să repornească pompa de ulei.

Ofițerul mecanic I a ieșit primul; șeful mecanic a mai rămas în sala mașinilor încă 20 de minute.

Echipajul a scos colacii de salvare și șase costume termoizolante. Doar mecanicul II și motoristul le-au îmbrăcat. Ceilalți marinari au preferat să nu le folosească, pentru a fi liberi în mișcări când vor înota.

Comandantul a insistat din nou ca șeful mecanic să părăsească sala mașinilor și să se pregătească de abandon. La ora 9,50, acesta a ajuns pe punte. Mai târziu, Rânja avea să declare următoarele în fața judecătorului:

"Furtuna ajunsese la gradul 9 - 10. Nava se înclinase spre babord. Apa a început să pătrundă pe la gura de fugă din sala mașinilor. Valurile rupseseră capacul. La rândul lor, capacele magaziilor I și II avuseseră aceeași soartă. Convingerea mea este că s-au rupt pentru că erau ruginite și prea șubrede.

«Călărași» se înclinase cu 20 de grade spre babord, iar acțiunea vântului și valului o făceau să se aplece mai tare. În aceste condiții, din cauza producerii bulelor de aer în uleiul din tanc, pompele nu l-au mai putut absorbi și s-au dezamorsat.

Siguranța care oprește motorul atunci când presiunea uleiului scade s-a declanșat auto-mat, pentru a-l proteja, deoarece nu mai avea ungere. În acest timp, nava s-a înclinat și mai mult, ajungând la 30 de grade.

M-am târât pentru a ieși din sala mașinilor. Am mers la cabina mea. Mi-am pus centura de salvare și m-am înarmat cu un briceag pentru orice eventualitate. Apoi am ajuns la cabina de comandă unde era adunat echipajul.

Actele mele, ale mașinii, ale punții și jurnalul de bord au fost puse într-un sac, care s-a pierdut în furtună. În jurul nostru erau valuri de 15 - 20 de metri, care veneau din toate direcțiile".

Nava se deplasa odată cu valurile. Unele o loveau și se spărgeau pe punte. Se apleca peri-culos și, spre disperarea oamenilor, nu mai revenea la poziția inițială, rămânând bandată.

Un val a rupt capacul magaziei nr. 1 și l-a aruncat peste bord. Sacii au început să iasă din pântecul navei, luați de ape. Nava își pierduse stabilitatea. Era deja înclinată spre babord și a început să intre și cu prova la fund. La un moment dat s-a aplecat în față, amenințător, cu 25 - 30 de grade.

În cabina de comandă, șeful mecanic a scă-pat bara de sprijin din mână și s-a dus grămadă în ușă. Zborul a fost atât de violent, încât ofițerul Iulian Istrate a avut impresia că ușa va fi smulsă din perete cu toc cu tot. Un gând l-a săgetat: "Avem deja prima victimă."

În ciuda groaznicei lovituri, Rânja a scăpat ieftin. Colegii l-au ajutat să se ridice și au văzut că șchiopăta.

La plute!

Oamenii erau adunați cu toții pe puntea de comandă, în tribord. Erau speriați, căci nu știau ce se va întâmpla, dar nu intraseră în panică. Autocontrolul fiecăruia funcționa încă. Așteptau, dar nimeni nu lua o decizie.

- Iulică, ce facem? - a întrebat un ofițer mecanic.

Istrate nu se gândise la pasul următor. A zis:

- La plute, să aruncăm plutele în apă!

Atunci, comandantul a dat ordinul de abandonare a navei. Era cu puțin înainte de ora 10. Echipajul a început să părăsească cabina de comandă, coborând prin tribord spre puntea bărcilor. Pe la babord era imposibil din cauza bandării navei la 40 - 45 grade.

"Călărași" avea două plute în tribord și una în babord. Bărcile de salvare erau și ele pe poziție. Comandantul i-a zis unui timonier să se ducă să pună dopurile la cele două bărci, dar nu se știe dacă omul a executat ordinul. Îi era frică să urce în ele. De altfel, nici nu se știa dacă pot fi folosite. Până atunci nu le lansase nimeni și s-ar fi spart înainte de a ajunge la apă.

Plutele rămâneau singura soluție. Erau confecționate din cauciuc și protejate într-o carcasă din fibră de sticlă. Aceasta se deschi-dea automat la contactul cu apa, grație unei pastile care se dizolva și făcea ca pluta să se umfle. Indiferent de adâncimea la care se scufunda când era lansată în mare, ambarcațiunea ieșea la suprafață.

Jumătate din echipaj s-a îndreptat spre pluta din babord, iar restul, spre cea din tribord. Oamenii au vrut să se asigure că sistemele lor funcționează, așa că le-au declanșat. Aveau să își dea seama mai târziu că a fost o idee salvatoare. Dacă ar fi procedat ca la carte și le-ar fi lansat la apă, așa cum se aflau în carcasele lor, plutele ar fi fost luate de vânt și de valuri în momentul ieșirii la suprafață. Naufragiații n-ar mai fi putut ajunge la ele și, probabil, mulți și-ar fi pierdut viața.

Cei ce au ales babordul au reușit să lanseze pluta și să o amareze în pupa. Un compartiment al acesteia fusese agățat și perforat în timpul manevrei, de un proiector, dar era utilizabilă.

Din grupul marinarilor ajunși în tribord, doar Istrate, Anastase și Rânja s-au dus la plută. În timp ce se luptau să o lanseze la apă, Iulian Istrate a aruncat o privire în jur. Priveliștea era teribilă: pupa era ridicată mult și nava era puternic bandată. Nu se putea sta pe punte, fără să aluneci în apă. Unde oare mai văzuse așa ceva? "Parcă e Titanicul!" - și-a amintit ofițerul imaginile dintr-un celebru film care reconstituise catastrofa navală din 14 aprilie 1912.

Cei trei și-au dat seama că, din cauza înclinării navei și a vijeliei, nu vor putea arunca pluta în mare. Ploua puternic și apa îi biciuia dureros. Au desfăcut chingile și saula ambarcațiunii, au declanșat-o și au lăsat-o umflată pe punte. În acele condiții era și asta o reușită. Mai târziu, când nava s-a scufundat, pluta s-a desprins și a putut fi folosită.

În valuri

Era ora 10,10 - 10,20 când marinarii au început să își dea drumul în apă, ca pe tobogan, alunecând pe bordul-tribord și pe punți. Câțiva s-au ajutat de parâme în drumul spre hăul înspumat. Alții, care și-au pierdut stabilitatea și nu aveau de ce să se mai țină, s-au ales cu lovituri, cu zgârieturi. Unii au intrat în panică.

Timonierul Ion Medeleanu a sărit în valuri înaintea comandantului Mereșescu. A stat sub apă ceva mai mult timp. Când i-a venit rândul, Mereșescu a luat un colac de salvare și s-a aruncat de la mică înălțime. Apa ajunsese la nivelul falsbordului punții inferioare. Era ora 10,25.

Pe suprafața apei se observau pete rotunde, de câțiva centimetri în diametru, la distanță de cinci - zece metri de navă. Mai târziu, s-a format o peliculă subțire, pe o întindere ceva mai mare. Era cu siguranță ulei, pentru că strălucea. Dacă ar fi fost combustibil, petele ar fi fost negre.

Iulian Istrate a coborât scările fără să se grăbească, ținându-se de balustrade. Pupa nu se ridicase încă atât de sus, dar apa ajunsese la nivelul copastiei.

Înainte de a sări, i-a văzut pe câțiva marinari care erau deja în apă. Lângă bordul navei pluteau sumedenie de saci strânși în formațiuni compacte. Erau sub vânt și se deplasau odată cu cargoul. Câțiva oameni se urcaseră pe ei. "Parcă sunt niște broscuțe" - și-a spus ofițerul. Alții se săltaseră pe pluta aflată lângă cargou. Anastase și Rânja rămăseseră sus, pe punte, în clipa când Istrate s-a aruncat în apă.

Ofițerul a ajuns rapid lângă plută. Saula ambarcațiunii era legată de navă și o împiedica să se îndepărteze. Lângă ea se strânseseră mai mulți oameni, printre care se afla și comandantul.

Istrate s-a agățat de plută. A văzut cum nava se aplecase amenințător și barca de salvare din babord ajunsese aproape de nivelul apei. Ofițerul se ținea cu o mână de plută, iar pe cealaltă a întins-o spre barcă, să nu-l lovească în moalele capului.

Câțiva dintre cei din jur s-au speriat și s-au îndepărtat. Le era teamă că barca va scăpa din legături și se va prăbuși peste ei.

Unul dintre marinari a strigat:

- Vezi, saula!

Atunci cineva a tăiat-o și ambarcațiunea s-a putut îndepărta de navă.

Cei ce înotau pe lângă plută încercau să urce la bordul ei. Comandantul, nerăbdător să iasă din apă, s-a sprijinit de Istrate, apăsându-l pe cap.

- Ce tot te agiți așa? Ho, ai răbdare! Ușor! l-a calmat ofițerul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 11 August 2016
Stire din Economie : Comerțul auto-moto e pe val
Joi, 11 August 2016
Stire din Economie : Dolarul a câștigat 1,35 bani
Pagina a fost generata in 0.9335 secunde