Fermierii vor protesta mâine în faţa Guvernului României

424
Fermierii vor protesta mâine în faţa Guvernului României - protest-1616520553.jpg

Articole de la același autor

Miercuri, 24 martie, între orele 11.00 și 14.00, va avea loc în București, în fața sediului Guvernului României din Piața Victoriei, un protest al fermierilor. Prin acest demers fermierii își exprimă nemulțumirea față de neincluderea în bugetul anului 2021 a sumelor promise pentru despăgubirea culturilor de primăvară afectate de seceta din anul 2020 și solidaritatea față de cei afectați de secetă, informează un comunicat al Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea.


Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) se alătură acestui demers organizat de partenerii din Asociația Producătorilor de Porumb din România, participând cu o delegație. Susținem astfel demersurile colegilor fermieri din țară și împărtăsim doleanțele acestora si ale noastre implicit, exprimate în scrisoarea deschisă adresată Primului Ministru cu ocazia acestei adunări publice.
Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) militează pentru drepturile agricultorilor dobrogeni și solicită de urgență punerea în aplicare a unei strategii agricole durabile, cu obiective naționale clare, dar adaptate specificului local, iar pe termen scurt, principala măsură de sprijin a fermierilor afectați de secetă, o reprezintă onorarea promisiunilor guvernanților de a plăti despăgubirile. 


Trebuie înțeles că situația fermierilor afectați de secetă se deteriorează pe zi ce trece, în lipsa măsurilor de sprjin din partea statului. Astfel,:
- numeroși fermieri au întârzieri la plata facturilor pentru materii prime, riscând intrarea în insolvență, chiar faliment, iar acordarea despăgubirilor ar acoperi costurile cu achiziția îngrăsămintelor, care în ultima vreme au cunoscut creșteri substanțiale de preț;
- acordarea despăgubirilor ar ajuta la înființarea noilor culturi de primăvară;
- costul carburanților a crescut cu 15% din noiembrie 2020 și până în prezent;
- distribuitorii de inputuri nu mai finanțează fermierii cu datorii pentru că nu au încredere că își vor recupera banii, iar fermierii riscă să piardă bunurile ipotecate/gajate;


- mulții fermieri, care nu și-au onorat contractele de livrări de produse agricole, sunt penalizați și executați;
- fermierii afectați plătesc dobânzi și penalități la credite, apelează, din disperare la restructurări și refinanțări, pentru că nu au beneficiat de facilități de amânare la plata, deși un ciclu agricol calamitat afectează activitatea pe durata a cel puțin 2 ani;
- o agricultură calamitată creează atât probleme economice în lanț cu efecte asupra zootehniei și industriei alimentare, per total, cât și probleme sociale, satul românesc fiind în continua depopulare.


Suplimentar față de aceste probleme, abia anunțată reducere a Ajutorului Național Tranzitoriu și mai ales neacordarea acestor despăgubiri, creează premisele restrângerii activităților în domeniul agriculturii, în special în zone aride precum Dobrogea, creând probleme și mișcări sociale.


Totodată reiterăm importanța deosebită a alocării de resurse financiare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea sistemului primar de irigații din Dobrogea, așa cum ne-a fost promis în nenumărate rânduri.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 23 Martie 2021
Stire din Economie : Expansiunea automobilului electric
Marţi, 23 Martie 2021
Stire din Economie : Prețul aurului a crescut cu 0,74%
Pagina a fost generata in 0.7078 secunde