l Ministerul Finanţelor a planificat, în luna august 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 810 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 6,61 miliarde lei, este cu 15 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna iulie a acestui an, de 6,595 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
l Producţia de energie primară s-a redus cu 4,7% în prima jumătate a acestui an, la aproximativ 8,14 milioane tone echivalent petrol (tep), în timp ce importul a urcat cu 12,5%, la aproape 8 milioane tep, informează Institutul Naţional de Statistică.
Principalele resurse de energie primară au totalizat 16,13 milioane tep, în creştere cu 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Resursele de ţiţei au urcat cu 19,1%, la 5,6 milioane tep, cele de gaze naturale au urcat cu 7,9%, la 5 milioane tep, cele de energie hidroelectrică, eoliană, solară, căldură nucleară şi energie electrică de import au urcat cu 3,3%, la 3 milioane tep, iar produsele petroliere de import au scăzut la circa 1,5 milioane tep (-31,3%).
l Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) cooperează cu Mastercard pentru extinderea şi diversificarea utilizării platformei Ghiseul.ro, cu scopul de a accelera digitalizarea serviciilor publice din România. Platforma va beneficia de o serie de recomandări personalizate dezvoltate de Mastercard, bazate pe date tranzacţionale anonimizate şi agregate şi cercetare de piaţă, menite să îmbunătăţească experienţa utilizatorilor şi să crească gradul de adopţie la nivel naţional.