Finanțele adoptă prevederi contabile noi

208
Finanțele adoptă prevederi contabile noi - finanteleadoptaprevedericontabil-1561500095.jpg

Articole de la același autor

Conform unui proiect de ordin al ministrului de Finanțe, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019 se aplică operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei. 


Informațiile cuprinse în raportările contabile se bazează pe reglementările contabile aplicabile fiecărei categorii de operatori economici. Proiectul de ordin este structurat astfel încât să rezulte care este conținutul de informații al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2019 întocmite de entități în funcție de reglementările contabile aplicabile. 


Pentru indicatorii din raportările contabile la 30 iunie nu se aplică unele reguli contabile, cum sunt inventarierea obligatorie și evaluarea tuturor elementelor bilanțiere, iar nivelul de detaliere a informațiilor prezentate este mai redus, prin comparație cu situațiile financiare anuale. 
Deoarece s-a constatat că și avansurile acordate furnizorilor pot fi depreciate, potrivit proiectului de act normativ se impune introducerea în planul de conturi aplicabil operatorilor economici, respectiv persoanelor juridice fără scop patrimonial, a unor conturi distincte care să reflecte atât constituirea, cât și reluarea acestor deprecieri. 


În mod corespunzător, se propune completarea prevederilor referitoare la funcțiunea conturilor. 
Se propune ca procedura de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial să se aplice și în cazul situațiilor financiare interimare întocmite de operatorii economici.


În plus, actul normativ propune menționarea explicită, în cuprinsul ariei de aplicabilitate a reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, a persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea de imobile, apartamente, camere, care desfășoară activități producătoare de venit și al căror venit net anual este determinat în sistem real, potrivit Codului fiscal.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7076 secunde