Fitch Ratings a confirmat marți ratingul maxim al Statelor Unite, "AAA", cu perspectivă stabilă, dând astfel un răgaz celei mai mari economii a lumii, după ce a fost retrogradată de Standard&Poor’s pe 5 august. "Confirmarea ratingului suveran la nivelul "AAA" reflectă că principalii piloni ai solidității financiare a SUA rămân intacți, respectiv rolul pivotal în sistemul financiar mondial și economia puternică, flexibilă și diversificată, care furnizează baza veniturilor", se arată într-un comunicat al Fitch, citat de Mediafax.
Potrivit agenției, flexibilitatea monetară și a ratei de schimb valutar sporește capacitatea economiei americane de a absorbi și a se adapta șocurilor.
Retrogradarea ratingului SUA de către Standard&Poor's de la nivelul "AAA" la "AA+" a dus la scăderi drastice ale cotațiilor acțiunilor pe bursele internaționale.
Fitch avertizează însă că perspectiva ratingului depinde de economia americană și de măsurile politice de reducere a datoriei publice.
Revizuirea în creștere a estimărilor pe termen mediu și lung privind datoria publică, ca rezultat al redresării economice sub așteptări sau al eșecului politic de a conveni reducerea deficitului bugetar cu minim 1.200 miliarde de dolari, va duce la modificarea perspectivei la negativă.
"Cea mai probabilă măsură va fi revizuirea perspectivei la negativă, ceea ce va indica o probabilitate de peste 50% de retrogradare a ratingului în decurs de doi ani", potrivit agenției.
Fitch precizează că retrogradarea cu o treaptă a calificativului este mult mai puțin probabilă.