Florin Cîţu: Lucrăm pentru acea măsură care a amânat ratele pe două luni de zile

201
Florin Cîţu: Lucrăm pentru acea măsură care a amânat ratele pe două luni de zile - florincitu1-1605037087.jpg

Articole recomandate

Suntem în discuţii cu sistemul bancar pentru a găsi soluţii de amânare a ratelor, dar măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.


"Lucrez, împreună cu sistemul bancar, pentru acea măsură care a amânat ratele pe două luni de zile. Vedem ce soluţii vom găsi, ce formă va fi. Suntem în discuţii şi vom vedea cum va arăta forma finală. Eu spun că trebuie să avem încredere că aşa cum am găsit o soluţie în plină criză, vom găsi şi în continuare o soluţie bună. Trebuie să ne gândim că mergem, totuşi, spre ideea că economia se va însănătoşi.Vom avea o revenire şi vom începe să ieşim din această criză. Acesta este scopul, să avem măsuri care să ne scoată din criză. Măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale, dar vor fi măsuri care să ajute să trecem peste această perioadă. Bineînţeles că aceste măsuri înseamnă şi costuri pentru sistemul financiar-bancar şi ne uităm dacă pot fi compensate etc. Toate aceste măsuri au rolul de a ajuta atât angajaţii, cât şi angajatorii să treacă peste această perioadă. Dorim de la angajaţi să rămână sănătoşi şi să nu le scadă puterea de cumpărare", a spus Cîţu, la Europa FM.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 10 Noiembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 10 Noiembrie 2020
Stire din Economie : Prețul aurului a scăzut cu 3,73%
Marţi, 10 Noiembrie 2020
Stire din Economie : Câştigul salarial mediu a crescut
Pagina a fost generata in 1.381 secunde