Bursa este cel mai fin barometru al economiei. Ea anunță cu mult timp înainte sosirea recesiunii ori a vremurilor bune pentru mediul de afaceri.
2009, un an bun pentru bursă
Experiența ultimilor doi ani a demonstrat că această teorie este corectă. La mijlocul anului 2008, când economia mondială era în plină expansiune, piețele de capital, inclusiv Bursa de Valori București, au început să se prăbușească, afirmă Iani Stavrositu, vice-președintele Asociației Brokerilor din piața de capital a României. Era avertismentul pe care bursele îl dădeau economiei reale că, în curând, va intra în criză.
Tot piața de capital a fost cea care a anunțat că declinul economiei va fi stopat în a doua jumătate a anului și că, ușor-ușor, afacerile vor prinde viteză.
"În 2009, Bursa de Valori București (BVB) a depășit criza și cotațiile au început să-și revină, comparativ cu finalul lui 2008. Lichiditatea a continuat să fie scăzută, în medie 4 milioane de euro pe zi, față de 7-8 milioane de euro în anul precedent. În schimb cotațiile s-au revigorat, uneori chiar spectaculos, având în vedere faptul că prăbușirea din 2008 le-a adus la prețuri incredibil de mici. Din acest punct de vedere, putem spune că în 2009, piața de capital a avu o evoluție mai bună decât în anul precedent.
Anul trecut, SIF-urile au fost vedetele bursei, cu cele mai mari rulaje. Acțiunile SIF Transilvania au crescut cu mai mult de 150%. La cealaltă extremă, acțiunile SIF Muntenia, au avut un spor de doar 14%. Rompetrol Rafinare a avut un randament foarte bun: o creștere de 230%. Această evoluție a avut loc pe fondul speculațiilor privind prețul de ofertă publică pe care sunt obligați noii proprietari să o demareze. În sectorul bancar, s-au înregistrat evoluții pozitive la Banca Transilvania, ale cărei acțiuni și-au dublat prețul, și la BRD, ale cărei acțiuni au câștigat 60%. În schimb, Banca Carpatica a pierdut 45% din preț. În domeniul societăților de utilități, Transgaz a avut o creștere de 30%, iar Transelectrica, 20%. În cazul acestor ultime societăți, 2010 va fi un an mai bun, în principal pentru că vor beneficia de tarife mai bune. Societățile din domeniul farmaceutic - Antibiotice și Biofarm și-au dublat valoarea acțiunilor. În 2009, toți indicii bursieri au înregistrat creșteri" - a declarat Iani Stavrositu.
O decizie istorică
Cum va evolua piața de capital din România în 2010? Dinamica ei depinde de câteva evenimente majore. În primul rând se așteaptă soluționarea proiectului legislativ privind creșterea de la 1% la 5% a pragului acțiunilor deținute la SIF-uri, care dau dreptul de vot în AGA. "În prezent, prețurile acțiunilor acestor societăți sunt consolidate. O decizie pozitivă a Camerei Deputaților va impulsiona tranzacțiile, ceea ce ar duce la creșterea valorii cotațiilor" – afirmă vicepreședintele Asociației Brokerilor.
Cel mai important eveniment ar putea fi începerea tranzacționării acțiunilor Fondului Proprietatea la BVB. "Este un proiect vechi, amânat de mai mult timp, din diverse motive. Asociația Brokerilor a pus la punct mecanismul de tranzacționare ROTC, pentru instrumente fi-nanciare netranzacționate pe piața reglementată din România. Acesta este deschis și pentru in-strumentele financiare tran-zacționate în Uniunea Europeană. În calitate de vicepreședinte al asociației, alături de colegii mei, am muncit mai multe luni la proiectul ROTC. Acum s-a finalizat și este funcțional, având avizul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Acesta are un set de reguli de funcționare și o platformă electronică de tranzacționare.
Când am lansat acest proiect, ținta noastră a fost Fondul Proprietatea. De ce? Pentru că este cea mai mare societate din România, ale cărei acțiuni sunt tranzacționate, în acest moment, la gri, ca să nu spun la negru. Tranzacționarea se face prin deplasarea la sediul Depozitarului Central, de la București, unde se semnează contractele de cesiune a acțiunilor în fața unor lucrători ai acestui organism.
Acest lucru îngreunează tranzacționarea (schimbul de proprietate) și se creează opacitatea asupra prețului. Practic, în momentul în care se încheie un asemenea contract, nici măcar lucrătorii depozitarului central nu au cunoștință despre preț, vânzătorul și cumpărătorul dând declarații pe proprie răspundere că s-a înregistrat sau nu profit din acea tranzacție, iar dacă s-a realizat profit, că a fost achitat și impozitul cuvenit statului.
Prin ROTC se asigură tran-sparența prețului de tranzacționare, inclusiv față de fisc, iar investitorii pot lua o decizie fundamentată. Pot vedea în fiecare moment ce tranzacții au avut loc, numărul de acțiuni tranzacționate, prețurile minime, medii și maxime. Este aproape ca la bursă.
Ce-i drept, tranzacționarea pe ROTC nu reflectă valoarea exactă a unei societăți, comparativ cu bursa, dar constituie o etapă intermediară. Ceea ce ne dorim cu toții este tranzacționarea Fondului Proprietatea la BVB. Sper ca acest lucru să aibă loc în 2010. Va fi evenimentul anului, care va da greutate pieții de capital din România. Va impulsiona tranzacțiile bursiere și va aduce noi actori în piață" – susține Stavrositu.
Al 6-lea SIF
O altă noutate ar putea fi tranzacționarea pe bursă a acțiunilor unor companii naționale, precum Administrația Porturilor Maritime Constanța. "Acest proiect este demarat de mai mulți ani de zile – amintește brokerul. Autoritățile promiseseră listarea pe BVB a unor pachete de acțiuni de 5-15%. Se demarase și procedura de selecție a societății care să asigure listarea lor la BVB, dar până în acest moment nu a fost finalizată. Ne dorim ca în 2010 să vedem tranzacționate la bursă și acțiunile acestor companii naționale."
În 2010, vor fi tranzacționate pe bursă acțiunile reziduale pe care statul, prin AVAS, le deține la societățile comerciale privatizate? "Există un proiect, care aparține fostului președinte al AVAS, de a grupa pachetele de acțiuni minoritare, gestionate de această autoritate, într-un nou SIF, al 6-lea. Cred că este o idee bună, care ar trebui continuată și pusă în practică. Este un mod eficient de a gestiona aceste pachete reziduale. Inițiativa a demarat, trebuie doar continuată.
Asociația Brokerilor, BVB au făcut numeroase demersuri pentru transferarea oricărei vânzări de acțiuni ale societăților statului pe mecanismele transparente ale bursei. În continuare ne dorim acest lucru. Considerăm că este mecanismul care poare asigura un preț maxim obținut de stat pentru orice tranzacție. La o privatizare pe bursă, pe lângă faptul că statul își maximizează sumele încasate, se elimină suspiciunile de aranjamente, de corupție. Statul ar scăpa de multe procese și de costurile cu publicitatea" - afirmă Iani Stavrositu.