Concurs Fonduri europene pentru angajarea lucrătorilor defavorizați
328
Articole de la același autor
Marinari români escrocați în Germania
02 Martie 2010
Sindicatul-cui din coasta administrației RATC
24 Februarie 2010
Interes pentru oferta turistică românească, la Viena
20 Ianuarie 2010
Protest spontan la "Oil Terminal"
27 Februarie 2010
În cadrul schemei de ajutor de stat, prin Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", întreprinderile pot beneficia de sprijin financiar timp de 12 sau 24 luni, care constă în suportarea a 50% și chiar 75% din salariul pe care îl dau persoanelor pe care le angajează, dacă aceste persoane sunt, în accepțiune europeană, lucrători defavorizați.
În această categorie intră persoanele care: nu au avut un loc de muncă regulat remunerat în ultimele șase luni; au absolvit o formă de învățământ secundar; nu dețin o calificare profesională; au peste 50 de ani; trăiesc singure, având în întreținere una sau mai multe persoane; sunt membri ai unei minorități etnice, de exemplu cea rromă.
Banii provin din fondurile europene. Până acum, din finanțarea acordată României, s-a cheltuit foarte puțin. Mai sunt disponibile 49,1 milioane de euro. Termenul de transmitere a cererilor de către firme este 31 martie.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Marţi, 02 Martie 2010
Marţi, 02 Martie 2010
Marţi, 02 Martie 2010
Luni, 01 Martie 2010
Luni, 01 Martie 2010
Sâmbătă, 27 Februarie 2010