Scandal la Lumina, pe tema retrocedărilor

Foștii proprietari amenință primăria, consiliul local și prefectura cu procesele și DNA

2133
Foștii proprietari amenință primăria, consiliul local și prefectura cu procesele și DNA - 0b76fdf0c77a7c5b8b15b0eeb68109b8.jpg
Joi, la fostul sediu C.A.P. Lumina, s-au întâlnit reprezentanții a șase asociații civice, pentru a discuta despre situația deposedaților abuziv în perioada 1945 - 1990, din zonă.
Conform președintelui "Forumul Civic Românesc", filiala Constanța, Valeriu Băncescu, membrii asociațiilor au de primit aproximativ 800 de hectare de teren agricol, preluat de stat, în perioada comunistă, pentru lucrări la vechiul traseu al canalului Dunăre - Marea Neagră. "În total avem de luat 800 de hectare, din jurul comunei Lumina, precum și din jurul celorlalte așezări adiacente. În 1991, au fost preluate în mod fraudulos 289 de hectare. Ultima oară, în martie 2007, au fost date 27 de hectare consilierilor locali din Lumina. Nu au dat strămutaților și deposedaților și au făcut afaceri imobiliare", a declarat inginerul Valeriu Băncescu.
Adunarea s-a transformat într-un imens scandal când a sosit fostul primar al comunei Lumina, Ioan Roman. "Nu am putut să retrocedez 800 de hectare, când aveam doar 20 de hectare la dispoziție. Și împărțirea administrativ-teritorială a constituit o problemă, la începutul anilor 90. Practic, comuna Lumina a pierdut suprafețe importante în defavoarea orașului Năvodari", a afirmat acesta.
Primarul actual al comunei Lumina, Dumitru Chiru, deși nu este printre învinuiții celor șase asociații civice, a părăsit întâlnirea, explicând că adunarea s-a transformat într-un circ. "Când veți dori să discutăm civilizat, atunci voi participa și eu", a mai spus primarul comunei Lumina.
Acuzele au continuat la adresa fostului primar. "Practic, ați furat 4.000 de miliarde lei vechi de la noi. În plus, ați venit la proprietari, i-ați păcălit și ați cumpărat, cu doi - trei euro metru pătrat, hectare întregi de teren intravilan. Au venit și cei de la primăria orașului Năvodari, cu poliția, să ne amenințe. Dați pământul adevăraților proprietari, nu prin mită", a declarat Gheorghe Gheralia, președintele Asociației de Proprietari Deposedați Abuziv de către I.A.S., C.A.P. și Canal Dunăre Marea Neagră în perioada 1945 – 1990 Lumina. "Pășunile sunt distruse, mai ales în această perioadă, când avem nevoie de ele, să hrănim animalele, și se construiesc vile", a explicat Valeriu Băncescu.
Ioan Roman s-a apărat invocând lipsa cererilor pentru împroprietărirea membrilor C.A.P., pe baza legii 18/1991 și deficiențele legislative.
Conform președintelui "Forumul Civic Românesc", filiala Constanța, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, Comisia Fondului Funciar Lumina, precum și anumiți reprezentanți din Consiliul Local Lumina, Primăria Lumina și Prefectura Constanța vor fi dați în judecată, zilele următoare. În plus, va fi sesizată și Direcția Națională Anticorupție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3334 secunde