Flota comercială a României, acum 20 de ani

Gavril Groze a "descoperit" o conspirație împotriva sa și a flotei române

359
Gavril Groze a

Articole recomandate

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează,

vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

- D-le Gavril Groze, cum priviți suspendarea dumneavoastră din funcția de manager general al companiei Romline?

- Are vreo importanță?

- Desigur. Poate că dumneavoastră considerați că această suspendare este incorectă.

- Domnule, dacă există undeva, în România, respect față de lege, atunci suspendarea mea este incorectă, pentru că, atât timp cât unui om nu i se dovedește vinovăția, nu poate fi acuzat și nu se pot lua măsuri împotriva lui. Dacă ar fi ca toți directorii din România împotriva cărora se fac reclamații să fie suspendați, cred că 50 la sută din întreprinderile din țara noastră nu ar mai avea directori. Ce-i drept, aici probabil sunt alte interese. Persoana mea deranjează. Nu-i nicio problemă. Eu am încredere, totuși, în justiția română, că o să-și facă datoria și, ca untul, o să iasă deasupra și adevărul.

- Dumneavoastră vi s-au adus grave acuzații vizavi de firma Socib, considerată a fi o firmă fantomă.

- Domnule, toate acestea sunt considerații. Exact așa și eu pot aduce acuze oricui de pe stradă. Firma Socib a avut contracte nu numai cu Romline. Toate contractele s-au derulat în același mod. De ce s-a ales numai chestia asta? Probabil pentru că prin aceasta a putut fi "înșurubat" Groze. Sau ceva de genul ăsta.

- În afara problemei cu Socib, în adunarea generală a acționarilor vi s-au adus și alte acuzații? Spre exemplu, în privința managementului.

- În AGA s-a pus în aplicare o hotărâre a FPS, de suspendare. Atât.

- Fără acuzații, fără motivații?

- AGA are obligația să aducă la îndeplinire un mandat special, iar eu am obligația să execut ce spune AGA. Dacă ea a spus că e suspendat Groze, nu contează de ce. Asta se va afla ulterior și nici nu are importantă acum.

- Dar dumneavoastră aveți un contract de management.

- Da, în contract scrie clar că am obligația să respect hotărârea AGA. E o hotărâre AGA și o respect, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu ea. O respect, pentru că eu întotdeauna am avut și am respect față de lege, chiar dacă alții n-au.

Poliția crede că orice director comite abuz în serviciu

- Nu credeți că această hotărâre a FPS, cu care aveți un contract, ar trebui să fie motivată?

- Domnule, este motivată de o hârtie trimisă de cineva de la Poliție, care, probabil, a avut un interes să o trimită. În adresa primită de FPS de la Poliție sunt aduse niște acuzații. Când am fost eu chemat la Poliție, mi s-au făcut alte acuzații. De fapt, una singură: abuz în serviciu. În ideea Poliției, orice director comite abuz în serviciu. Orice act comercial cu care Poliția nu e de acord poate fi abuz în serviciu. Orice act semnat de director poate fi abuz în serviciu.

- FPS consideră, și el, că e vorba de abuz în serviciu?

- Proprietarul nu are niciun fel de date. EI a primit o hârtie de la Poliție, că există o cercetare. Întrucât a fost a doua oară trimisă și se insistă, a spus: "Hai, domnule, să o facem!". Eu sunt de acord cu modul de a acționa al FPS, fiindcă a fost presat. Și, având în vedere vremurile tulburi, a acceptat, dacă tot se insistă. Justiția își va spune cuvântul. După aceea se va vedea ce trebuie făcut.

Ministerul Transporturilor a cerut schimbări la toate companiile

- Suspendarea a fost cerută nu numai de Poliție. Îndepărtarea dumneavoastră din funcție a fost cerută și de Sindicatul Liber al Navigatorilor, care v-a solicitat demisia.

- Eu nu am auzit așa ceva. Dacă mi-o spuneau ei și îmi aduceau un argument, eu, oricând, îmi dădeam demisia. Dar, așa, aruncate vorbe în ziare, numai ca să se vândă ziarele sau mai știu eu...

- Se știe, de asemenea, că Ministerul Transporturilor a cerut FPS-ului debarcarea dumneavoastră.

- Nu, Ministerul Transporturilor a cerut, mai demult, schimbarea conducerii la toate cele trei companii de navigație, deci nu numai a lui Groze, și există hârtii scrise că asta cer.

- Deci, ar putea fi în cauză și acest motiv.

- Nu. În această decizie a cântărit numai hârtia Poliției.

Presa este vinovată!

- Acuzați presa de atmosfera creată la adresa persoanei dumneavoastră?

- Consider, în continuare, că atmosfera creată în presă este total dăunătoare flotei românești, cât și activității în portul Constanța. O să vedeți, în viitorul apropiat, că mediatizarea asta negativă, negativistă, făcută de presa de toate nuanțele politice, independentă și fiecare cum poate... O să-i vedeți reacțiile (?!). Deja, avem hârtii de la brokeri care refuză să lucreze cu nave românești. Ne-au spus-o clar.

- Cum vă explicați că a apărut această atmosferă negativă? După cum știți, presa prezintă ceea ce se întâmplă în flotă: arestarea navelor, abandonarea echipajelor, neplata acestora.

- Dar starea tehnică a navelor, de ce nu vor ziarele să o descrie? Este o realitate care e țipătoare la cer. Sunt nave pentru care am plătit banii și nu le putem scoate din arest pentru că echipajele, care se vaită pe acolo că nu au bani, n-au făcut nimic la bord. Pentru ei, nava a fost un hotel sau sală de mese. Din când în când, mai vin să ia masa la bord. Iar navele nu pot fi mișcate. Trebuie băgate sute de mii de dolari să acoperi nemunca.

Să mă duc să-i dau în cap echipajului?

- Armatorii și operatorii nu au nicio răspundere în ceea ce privește starea tehnică a navelor?

- Care-i răspunderea? Să mă duc eu să-i dau în cap echipajului? Să-i rup mâinile? Nu, nu, n-am înțeles care-i răspunderea? Răspundere am să-i asigur ce-i trebuie acolo.

- Și le-ați asigurat?

- Bineînțeles.

- Noi avem zeci de exemple, de radiograme, în care echipajele solicită piese de schimb și nu li se trimit.

- Solicită piese de schimb de care nu au nevoie. Nici măcar nu se uită să vadă ce au în magaziile de la bord. Nici nu aveau curiozitatea să vadă de ce nu merge agregatul. E mai simplu să solicite.

- În toate cazurile este aceeași situație?

- În toate cazurile, pentru navele arestate acum, este aceeași situație. Este posibil să ai piese de schimb pentru motorul principal și să spui: "Nu muncesc, dă-mi bani ca să muncesc!"? Peste diurnă, deci, ei vor alți bani. Vin cu statele de plată cu ore suplimentare, iar în jurnalul de bord sunt pagini goale, albe. Lipsă totală de activitate la bord. Ce poate să facă armatorul în cazul acesta, când ei sunt protejați de toată lumea: presă, sindicate, autorități.

Presa și sindicatele protejează nemunca

- Cine i-a angajat pe acești navigatori care, din câte spuneți dumneavoastră, sunt leneși, incompetenți?

- Nu, sunt competenți, dar sunt instigați la nemuncă.

- De cine?

- De presă, de sindicate, de ăia care protejează această nemuncă. Ăștia știu că presa-i protejează, că, vai, săracii, ce rău o duc! Veniți la mine acasă să vedeți ce am eu și mergeți la cel mai prăpădit motorist acasă, să vedeți ce are el. Comparați ce are un director și cu ce are un "prăpădit"! Că dumneavoastră așa îi căinați că sunt, săracii, vai de capul lor! Cred că asta s-a intenționat de la început: o mediatizare cât mai negativă a flotei, încât acum nimeni să nu mai lucreze cu noi. Dacă un navlu, o firmă malteză îl ia cu 37 de dolari, nouă ni se oferă, același navlu, cu 28 de dolari, numai pe motivul că avem echipaj și pavilion românești. N-are încredere că pleacă nava din port și nu se știe dacă ajunge la destinație.

- Din câte cunoaștem, navigatorii români sunt căutați afară.

- Afară muncesc, domnule, fiindcă nu mai sunt protejați de nimeni. Nicăieri, afară, nu o să vedeți echipaj sută la sută românesc și nu o să vedeți vreun comandant român care instigă împotriva armatorului.

- Nu cumva sistemul menținut de companiile de navigație românești în flota lor este de vină? Nu e de vină cadrul creat?

- Nu eu l-am creat. Eu, în programul meu, când am luat managementul, am spus clar: navele trebuie trecute în companii de unică navă. Cei care sunt abilitați să facă legi, să schimbe legi, n-au făcut-o și n-au vrut. Am trimis o mulțime de materiale privind restructurarea și privatizarea în ultimii doi ani și nu s-a luat nicio măsură.

(22 septembrie 1997)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3443 secunde