Ghiduri pentru accesarea fondurilor europene

161
1 min citire
Ministerul Fondurilor Europene a lansat ghidurile solicitanților pentru sectoarele: deșeuri, biodiversitate, managementul riscului și calitatea aerului.
Ghidul pentru sectorul gestionării deșeurilor vizează reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România. Bugetul apelului este de aproximativ 352 milioane euro, solicitanții eligibili fiind asociațiile de dezvoltare intercomunitară constituite la nivelul județelor.
Ghidul pentru sectorul biodiversitate vizează creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității prin măsuri de management adecvate și refacerea ecosistemelor degradate și promovează măsuri de conservare a biodiversității în conformitate cu documentele de politică europeană și națională în domeniu.
Bugetul apelului este de peste 240 de milioane de euro, solicitanții eligibili fiind custozi sau administratori ai ariilor naturale protejate, respectiv institute de cercetare, universități, ONG-uri, autorități ale administrației publice centrale și locale, precum și alte structuri în coordonarea sau subordonarea autorităților centrale sau locale.
Ghidul pentru sectorul de management al riscului vizează creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție. Bugetul apelului este de peste 47 de milioane de euro, solicitanții eligibili fiind Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și instituțiile aflate în subordine, sau instituții specializate care pot interveni pentru gestionarea unor situații de urgență specifice, numai în parteneriat cu IGSU.
Ghidul pentru sectorul de calitatea aerului vizează creșterea nivelului de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel național, bugetul apelului fiind de aproximativ 15 milioane de euro. Solicitantul eligibil este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.055 secunde