Pe 15 octombrie

Grevă de o zi în porturile Constanța, Tulcea și Brăila

1379
Porturile românești dau în clocot. Sindicatele și patronatele au sufletul catran și nervii întinși, să plesnească. OUG 86/2007 prin care a fost modificată OG 22/1999 (cunoscută sub numele de Legea porturilor) le-a băgat în boală.
Nici înainte nu prea erau mulțumite de cadrul normativ existent și îi găseau tot felul de cusururi. Dar, schimbarea legislativă operată de Guvernul Tăriceanu II, la propunerea ministrului transporturilor, Ludovic Orban, a pus capac la toate. Cu OUG 86, haosul este deplin - susțin cei doi parteneri sociali -, iar cei ce au de câștigat de pe urma lui nu sunt companiile portuare, lucrătorii ori economia națională, ci pescuitorii în apele tulburi ale tranziției. Se poate sta cu mâinile în sân, așteptând ca legea strâmbă să strice tot ce s-a realizat, până acum, în porturile românești și să le vitregească de un viitor mai bun?

Avertismente ignorate
Colegiul liderilor din cadrul Federației Naționale a Sindicatelor Portuare (FNSP) s-a reunit, ieri, la Constanța, pentru a decide viitoarele acțiuni de protest. Sindicatele consideră că OUG 86/2007 este anticonstituțională și că legiferează munca la negru în porturile românești. Ele acuză Ministerul Transporturilor și Guvernul României că a ignorat propunerile partenerilor de dialog social, avertismentele FNSP, Blocului Național Sindical, Federației Internaționale a Trans-portatorilor (ITF) și Federației Europeană a Transportatorilor (ETF).
"Noi, în România, nu am cerut nimic împotriva intereselor statului. Din contră, am constatat existența unor mari nereguli le nivelul porturilor: practicarea tarifelor de dumping, fenomenul muncii la negru, licențieri discutabile de activități, făcute
de administrațiile portuare și multe altele. Toate acestea le-am comunicat autorităților centrale, comisiei de dialog social. Ministerul Transporturilor și Guvernul României ar fi trebuit să țină cont de ele, de propunerile noastre. Nu au făcut-o. Dimpotrivă, ni s-a comunicat că ordonanța de urgență aprobată are la bază o directivă a Comisiei Europene, care liberalizează serviciile în porturi. Trebuie spus că actul normativ invocat nu a fost aprobat de Parlamentul European. La vremea respectivă, sindicatele docherilor și navigatorilor din întreaga Uniune Europeană, cărora li s-au alăturat și cele din România, au protestat la Rotterdam și Bruxelles. Acțiunea lor era cât pe ce să dărâme Parlamentul European. Docherii au fost atât de furioși încât au spart geamurile legislativului comunitar, cerând ca directiva să nu fie votată. Iar rezultatul a fost cel dorit de ei" - a declarat Petre Costel, președintele FNSP.

Ultima soluție
Liderii sindicatelor portuare au decis să transmită, în scris, revendicările lor la minister și guvern. Iar dacă nu vor fi rezolvate în cursul aceste săptămâni, vor trece la acțiune. Pe data de 9 octombrie, un număr 500 - 700 de sindicaliști din portul Constanța, vor picheta sediul Ministerului Transporturilor, unde vor organiza și un miting. "Mizăm și pe solidaritatea colegilor din BNS și din Convenția Națională a Transportatorilor" - spune Petre Costel.Sindicaliștii au stabilit ca, în ziua de luni 15 octombrie, indiferent de consecințe, să oprească, timp de 24 de ore, lucrul în porturile Constanța, Tulcea și Brăila. Se poartă discuții ca, la respectiva acțiune de protest, să participe și portul Galați.
Pe de altă parte, FNSP va da Ministerul Transporturilor în judecată pentru încălcarea prevederilor legale privind dialogul social și va invoca excepția de neconstituționalitate a OUG 86/2007.

Să afle și Europa!
Sindicatele portuare din România nu sunt singure. "ITF și ETF au făcut presiuni la comisia socială și comisia pentru transporturi, din cadrul Consiliul Europei. Se preconizează ca săptămâna viitoare să aibă loc întâlniri între reprezentanții sindicatelor transportatorilor și cele două comisii. Discuțiile vor porni de la constatarea că, în România, nu este prima oară când se mimează dialogul social. Chiar legislația în vigoare prevede că votul partenerilor sociali este doar consultativ. La nivelul Uniunii Europene este consacrată o altă regulă. Ceea ce hotărăsc consiliile economico-sociale sau comisiile de dialog social se pune în practică. Nu este posibil ca autoritățile să își impună voința, să decidă în mod arbitrar, nesocotind propunerile, interesele comunității de afaceri, ale parte-nerilor sociali sau comunității locale" - susține Petre Costel.

Hai, să dăm mână cu mână!
Patronatul din portul Constanța își pregătește propriile acțiuni privind OUG 86/2007. Ieri, Organizația Patronală "Operatorul Portuar", a avut o primă rundă
de discuții pe această temă. Reuniunea a fost deschisă de invitații Petre Costel și Mircea Burlacu, secretarul general al FNSP, care au expus poziția sindicatelor și programul lor de acțiune. "Sindicatele portuare vor susține revendicările patronatului. Același lucru îl solicităm din partea dumneavoastră. Chiar dacă nu există identitate între pozițiile noastre, avem o serie interese comune. În prezent, nu se mai știe ce lege trebuie respectată în portul Constanța: OG 42, OG 22 modificată de OUG 86/2007 sau Legea 84/1992, a zonelor libere? Se licențiază firme după Legea 84, se dau carnete de muncă după OG 22 și nu se mai exercită acțiunea de control prevăzută de OG 42. Se eliberează permise de lucru, pentru muncitori, pe Codul CAEN, în loc să se dea pe OG 22, pentru activitățile portuare. În porturi cei care manipulează mărfurile sunt docherii. În schimb, administrația dă permise de lucru de manipulant și cantaragiu, de parcă ar autoriza muncitorii din super-market-uri. Am solicitat să avem un repre-zentant al sindicatelor - și este valabil și pentru patronat - în consiliile de conducere ale adminis-trațiilor portuare. Este o directivă europeană, în acest sens, pe care cei de la minister nu vor să o citească. În majoritatea porturilor europene așa stau lucrurile. Am discutat această chestiune cu domnul ministru. În față mi-a spus «da» și a rămas «nu»" - a declarat președintele FNSP.
v v v
Reprezentanții companiilor portuare prezenți la reuniune și-au exprimat nemulțumirea față prevederile OUG 86/2007. Criticile lor vizează numeroase aspecte, pornind de la cele privind organizarea și conducerea portului Constanța și terminând cu locul acestuia în raport cu administrația locală și centrală. Patronatul urmează să își clarifice poziția în decursul întâlnirilor viitoare și să stabilească modul în care va acționa și dacă va susține acțiunile de protest ale sindicatelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1254 secunde