Ac pentru cojocul Petrom

Guvernul să pună biruri pe rafinăriile care nu produc!

269
Decizia companiei Petrom de a închide definitiv rafinăria Arpechim afectează grav nu doar viața celor 700 de angajați și a familiilor lor. Ieșirea din circuitul productiv a unei unități cu capacitate nominală rafinare de circa 3,5 milioane tone pe an lasă un gol uriaș în economia națională.
Petrom ar fi putut vinde rafinăria, dar preferă să o țină închisă și să folosească rezervoarele pentru depozitare. Suspectă decizie, mai ales când se susține că a fost luată din rațiuni de rentabilitate. Oare cât de profitabil este să ții o investiție de asemenea anvergură sub lacăt și să plătești taxe și impozite pe teren și clădiri?
Decizia de a nu vinde rafinăria ne face să suspectăm că în spatele ei se află intenția de a împie-dica creșterea concurenței. Astfel se menține controlul unei cote cât mai mari din piață și asupra mecanismului de formare a prețurilor interne. Petrom - așa cum singur se recomandă - este cel mai mare producător de țiței și gaze în sud-estul Europei și tocmai de aceea este răspunzător în mare măsură de evoluția prețurilor carburanților.
Premierul Boc a reacționat la decizia Petrom, anunțând că problema va fi studiată în cadrul unei ședințe de guvern. Așteptăm cu interes să vedem ce va ieși din respectiva analiză. Până acum, din toate disputele cu petroliștii, guvernul a ieșit înfrânt.
Executivul nu poate invoca nicio lege care să oblige compania Petrom să țină rafinăria în funcțiune. Nici contractul de privatizare nu-i conferă puterea de a determina schimbarea deciziei. Dacă ar fi existat o asemenea clauză, acțio-narul majoritar OMV n-ar fi îndrăznit să închidă Arpechimul.
În schimb, Executivul are la dispoziție instrumente fiscale. După cum se știe, reprezentanții guvernului și-au manifestat în mai multe rânduri intenția de a introduce impozitul pe terenurile agricole care nu produc, pentru a-i obliga pe proprietari să vândă, să arendeze sau să lucreze pământul. Prin analogie, guvernul poate introduce taxa pe rafinăriile care nu prelucrează petrol. Aceasta ar trebui să fie într-atât de mare încât să oblige Petrom să repună Arpechim în funcțiune, să o închirieze altor producători sau să o vândă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5931 secunde