Guvernul se așteaptă ca măsurile de austeritate să fie atacate în justiție

276
< 1 min citire
Cabinetul Boc va avea mult de lucru pentru a da o formă legală măsurilor de austeritate negociate cu FMI. Pentru promovarea unor acte normative "beton", care să reziste oricărei lovituri în justiție, la Curtea Constituțională, va fi nevoie să lucreze o armată de juriști. Chiar și așa nu este sigur că legile adoptate nu vor avea fisuri constituționale, de care vor profita bugetarii și pensionarii.
Deja, mulți dintre cei ce vor fi afectați de aceste măsuri se pregătesc să dea statul în judecată. Guvernul, ministerele, administrațiile locale și toate instituțiile de stat vor fi târâte în sute de mii și milioane de procese. Este greu de spus dacă Justiția va fi oarbă, dacă judecătorii vor mai fi imparțiali, după ce vor pierde 25% din salarii și vor fi amenințați cu concedierile. Dimpotrivă, așa cum au mai făcut-o până acum ei vor specula orice slăbiciune a legii.
Guvernul Boc are, deja, o experiență tristă în materie. El este obligat să plătească de la buget sume uriașe pentru drepturile salariale câștigate în instanțe.
Executivul va trebui să modifice mai multe acte normative importante, precum Legea salarizării unice, Legea contractelor colective de muncă, Legea pensiilor, Legea asistenței sociale și Codul Muncii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0284 secunde