Concurs Hidrocarburile din pânza freatică a Constanței pot încălzi un cartier timp de patru ani
1028
Articole de la același autor
În anul 1857, România a avut o producție de petrol de 275 tone. Era prima țară din lume a cărei extracție de țiței era înregistrată în statisticile oficiale. Până în 1880, când aceasta a ajuns la 15.900 tone, numai România și SUA figurau în statisticile țărilor producătoare de petrol.
Fluviul de țiței
În secolul următor, livrările de petrol au crescut exploziv: în 1900 - 250.000 tone, în 1914 – 1.783.947 tone. În 1938, extracția de țiței ajunsese la 6.594.000 tone, iar producția rafinăriilor, la 1.524.000 tone de benzină, 858.000 tone motorină, 2.186.000 tone păcură și 1.141.000 tone produse petroliere (inclusiv white - spirit). Regimul comunist a amplificat extracția țițeiului. În 1979, aceasta a atins piscul de 13.377.000 tone, după care a luat-o la vale, până la 9.173.000 tone de țiței, în 1989. În acel an, industria petrolieră a livrat: 6.074.000 tone de benzină, 8.435 tone de motorină, 10.172.000 tone de păcură și 512.000 tone de alte produse petroliere (inclusiv white - spirit). Tendința descrescă-toare a continuat. În 2004, din cele din cele 12.371.000 tone de țiței supus prelucrării, 5.462.000 tone erau din extracția internă. De pe porțile rafinăriilor au ieșit 4.292.000 tone de benzină, 3.947,000 tone de motorină, 1.560.000 tone de păcură și 429.000 tone de alte produse petroliere.
În 1914, activau în România nu mai puțin de 114 societăți petroliere. Înainte de cel de al doilea război mondial, cele mai puternice companii erau "Steaua Română", "Societatea Româno - Americană", "Vega", "Astra Română", "Concordia" și "Creditul Minier".
Anul viitor, la 11 iunie, se împlinesc 60 de ani de la marea naționalizare, actul prin care comuniștii au dat o lovitură mortală proprietății private, capitalului și economiei de piață. Atunci au fost confiscate și 35 de întreprinderi petrolifere și de gaze naturale.
Un deceniu de poluare
Istoria zbuciumată a petrolului și-a pus amprenta pe Constanța, mai profund decât pare la prima vedere. Orașul-port de la Marea Neagră a jucat un rol decisiv în contactele industriei petroliere naționale cu piața mondială. El a constituit principala cale de intrare a materiei prime din import și de ieșire a produselor petroliere la export. În anul 1921, în portul Constanța exista, deja, un terminal petrolier, dotat cu rezervoare și rețea de conducte. În acel an, o serie de companii, precum "Steaua Română" și "Societatea Româno – Americană", dețineau mari proprietăți în Constanța, pe care aveau amplasate depozite de carburanți. Pe terenurile respective, naționalizate în 1948, astăzi se află depozitele "Petrom", "Oil Terminal" și conductele "Compet".
Fluxurile de țiței și de produse petroliere care au traversat vreme de peste 100 de ani orașul-port au lăsat urme care greu mai pot fi șterse. În această lungă perioadă, solul a fost masiv poluat, fie prin deversări organizate (în haldele de reziduuri petroliere sau, direct, în canalizări), fie incidental, din cauza defecțiunilor instalațiilor petroliere, a neglijenței lucrătorilor ori a furturilor.
Depozitele petroliere ale "Oil Terminal" sunt amplasate în buricul orașului, pe terenul fostei "Societăți Româno - Americană". Circa 20 din rezervoarele aflate în pi-cioare datează din 1917. Compania a fost unul dintre poluatorii solului constănțean și abia de curând protecția mediului a intrat în preo-cupările sale.
În rărunchi orașului
Directorul general Mihai Lupu a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că investițiile de ordin ecologic constituie un obiectiv de bază a proiectului său managerial. "De-a lungul existenței companiei nu a existat un plan de protejare a pânzei freatice, a solului și a aerului. Eu am început investițiile de la atmosferă. Am introdus la toate rezervoarele sisteme de etanșare, care previn orice emisii în aer. De asemenea, am realizat puțuri pentru controlul apei freatice. Periodic se iau probe, care sunt analizate în laboratoarele noastre. Viitoarele capacități de depozitare și operare vor fi construite în acest spirit, să se evite orice pierderi, orice efect poluant. În 2005, cele două bataluri, în care se deversau șlamuri și reziduuri, au fost eliminate."
Prin eforturile companiei, se previne poluarea în prezent și viitor. Dar cea istorică, din subsolul Constanței, a rămas. Dimensiunea acesteia a fost pusă în evidență printr-un studiu realizat de firmele "Aqua Guard", din Canada, și "Euro Environ - Tech", din România, relatează Mihai Lupu. Pe baza fotografiilor luate din satelit, s-a tras concluzia că există o pungă uriașă de hidrocarburi, de câțiva kilometri pătrați, localizată în pânza freatică, de mare adâncime, a orașului și care gravitează, în funcție de ploi și de scurgerile din rețelele de apă, canalizare și de termoficare. Perimetrul poluării cuprinde zona depozitelor petro-liere, ce a gării și zona portului.
Soluția canadiană
"Trebuie făcut ceva - spune directorul general. De aceea am propus acest proiect, pe care îl consider eligibil. Este nevoie și de sprijinul primăriei, fiind vorba de pământul Constanței, al comunității. Soluții există. La Ambasada Canadei, au fost prezentate instalații - niște pompe foarte simple - care scot hidrocarburile din pânza freatică și din pământul infestat. Studiul arată că hidrocarburile din subsolul orașului pot constitui o sursă de combustibil pentru încălzirea unui cartier de mărimea comunei Cumpăna, pe timp de patru ani. Din păcate, «Oil Terminal» nu își poate permite să investească atâția bani în ecologizarea solului. Dar, ar putea fi folosită o parte din cele 5 miliarde de euro care vor intra în România, pe componenta de mediu. Eu sunt convins că proiectul nostru va fi eligibil. Ar fi necesare 10 - 30 de milioane de euro pentru a elimina această poluare."
În anul 1857, România a avut o producție de petrol de 275 tone. Era prima țară din lume a cărei extracție de țiței era înregistrată în statisticile oficiale. Până în 1880, când aceasta a ajuns la 15.900 tone, numai România și SUA figurau în statisticile țărilor producătoare de petrol.
Fluviul de țiței
În secolul următor, livrările de petrol au crescut exploziv: în 1900 - 250.000 tone, în 1914 – 1.783.947 tone. În 1938, extracția de țiței ajunsese la 6.594.000 tone, iar producția rafinăriilor, la 1.524.000 tone de benzină, 858.000 tone motorină, 2.186.000 tone păcură și 1.141.000 tone produse petroliere (inclusiv white - spirit). Regimul comunist a amplificat extracția țițeiului. În 1979, aceasta a atins piscul de 13.377.000 tone, după care a luat-o la vale, până la 9.173.000 tone de țiței, în 1989. În acel an, industria petrolieră a livrat: 6.074.000 tone de benzină, 8.435 tone de motorină, 10.172.000 tone de păcură și 512.000 tone de alte produse petroliere (inclusiv white - spirit). Tendința descrescă-toare a continuat. În 2004, din cele din cele 12.371.000 tone de țiței supus prelucrării, 5.462.000 tone erau din extracția internă. De pe porțile rafinăriilor au ieșit 4.292.000 tone de benzină, 3.947,000 tone de motorină, 1.560.000 tone de păcură și 429.000 tone de alte produse petroliere.
În 1914, activau în România nu mai puțin de 114 societăți petroliere. Înainte de cel de al doilea război mondial, cele mai puternice companii erau "Steaua Română", "Societatea Româno - Americană", "Vega", "Astra Română", "Concordia" și "Creditul Minier".
Anul viitor, la 11 iunie, se împlinesc 60 de ani de la marea naționalizare, actul prin care comuniștii au dat o lovitură mortală proprietății private, capitalului și economiei de piață. Atunci au fost confiscate și 35 de întreprinderi petrolifere și de gaze naturale.
Un deceniu de poluare
Istoria zbuciumată a petrolului și-a pus amprenta pe Constanța, mai profund decât pare la prima vedere. Orașul-port de la Marea Neagră a jucat un rol decisiv în contactele industriei petroliere naționale cu piața mondială. El a constituit principala cale de intrare a materiei prime din import și de ieșire a produselor petroliere la export. În anul 1921, în portul Constanța exista, deja, un terminal petrolier, dotat cu rezervoare și rețea de conducte. În acel an, o serie de companii, precum "Steaua Română" și "Societatea Româno – Americană", dețineau mari proprietăți în Constanța, pe care aveau amplasate depozite de carburanți. Pe terenurile respective, naționalizate în 1948, astăzi se află depozitele "Petrom", "Oil Terminal" și conductele "Compet".
Fluxurile de țiței și de produse petroliere care au traversat vreme de peste 100 de ani orașul-port au lăsat urme care greu mai pot fi șterse. În această lungă perioadă, solul a fost masiv poluat, fie prin deversări organizate (în haldele de reziduuri petroliere sau, direct, în canalizări), fie incidental, din cauza defecțiunilor instalațiilor petroliere, a neglijenței lucrătorilor ori a furturilor.
Depozitele petroliere ale "Oil Terminal" sunt amplasate în buricul orașului, pe terenul fostei "Societăți Româno - Americană". Circa 20 din rezervoarele aflate în pi-cioare datează din 1917. Compania a fost unul dintre poluatorii solului constănțean și abia de curând protecția mediului a intrat în preo-cupările sale.
În rărunchi orașului
Directorul general Mihai Lupu a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că investițiile de ordin ecologic constituie un obiectiv de bază a proiectului său managerial. "De-a lungul existenței companiei nu a existat un plan de protejare a pânzei freatice, a solului și a aerului. Eu am început investițiile de la atmosferă. Am introdus la toate rezervoarele sisteme de etanșare, care previn orice emisii în aer. De asemenea, am realizat puțuri pentru controlul apei freatice. Periodic se iau probe, care sunt analizate în laboratoarele noastre. Viitoarele capacități de depozitare și operare vor fi construite în acest spirit, să se evite orice pierderi, orice efect poluant. În 2005, cele două bataluri, în care se deversau șlamuri și reziduuri, au fost eliminate."
Prin eforturile companiei, se previne poluarea în prezent și viitor. Dar cea istorică, din subsolul Constanței, a rămas. Dimensiunea acesteia a fost pusă în evidență printr-un studiu realizat de firmele "Aqua Guard", din Canada, și "Euro Environ - Tech", din România, relatează Mihai Lupu. Pe baza fotografiilor luate din satelit, s-a tras concluzia că există o pungă uriașă de hidrocarburi, de câțiva kilometri pătrați, localizată în pânza freatică, de mare adâncime, a orașului și care gravitează, în funcție de ploi și de scurgerile din rețelele de apă, canalizare și de termoficare. Perimetrul poluării cuprinde zona depozitelor petro-liere, ce a gării și zona portului.
Soluția canadiană
"Trebuie făcut ceva - spune directorul general. De aceea am propus acest proiect, pe care îl consider eligibil. Este nevoie și de sprijinul primăriei, fiind vorba de pământul Constanței, al comunității. Soluții există. La Ambasada Canadei, au fost prezentate instalații - niște pompe foarte simple - care scot hidrocarburile din pânza freatică și din pământul infestat. Studiul arată că hidrocarburile din subsolul orașului pot constitui o sursă de combustibil pentru încălzirea unui cartier de mărimea comunei Cumpăna, pe timp de patru ani. Din păcate, «Oil Terminal» nu își poate permite să investească atâția bani în ecologizarea solului. Dar, ar putea fi folosită o parte din cele 5 miliarde de euro care vor intra în România, pe componenta de mediu. Eu sunt convins că proiectul nostru va fi eligibil. Ar fi necesare 10 - 30 de milioane de euro pentru a elimina această poluare."
Fluviul de țiței
În secolul următor, livrările de petrol au crescut exploziv: în 1900 - 250.000 tone, în 1914 – 1.783.947 tone. În 1938, extracția de țiței ajunsese la 6.594.000 tone, iar producția rafinăriilor, la 1.524.000 tone de benzină, 858.000 tone motorină, 2.186.000 tone păcură și 1.141.000 tone produse petroliere (inclusiv white - spirit). Regimul comunist a amplificat extracția țițeiului. În 1979, aceasta a atins piscul de 13.377.000 tone, după care a luat-o la vale, până la 9.173.000 tone de țiței, în 1989. În acel an, industria petrolieră a livrat: 6.074.000 tone de benzină, 8.435 tone de motorină, 10.172.000 tone de păcură și 512.000 tone de alte produse petroliere (inclusiv white - spirit). Tendința descrescă-toare a continuat. În 2004, din cele din cele 12.371.000 tone de țiței supus prelucrării, 5.462.000 tone erau din extracția internă. De pe porțile rafinăriilor au ieșit 4.292.000 tone de benzină, 3.947,000 tone de motorină, 1.560.000 tone de păcură și 429.000 tone de alte produse petroliere.
În 1914, activau în România nu mai puțin de 114 societăți petroliere. Înainte de cel de al doilea război mondial, cele mai puternice companii erau "Steaua Română", "Societatea Româno - Americană", "Vega", "Astra Română", "Concordia" și "Creditul Minier".
Anul viitor, la 11 iunie, se împlinesc 60 de ani de la marea naționalizare, actul prin care comuniștii au dat o lovitură mortală proprietății private, capitalului și economiei de piață. Atunci au fost confiscate și 35 de întreprinderi petrolifere și de gaze naturale.
Un deceniu de poluare
Istoria zbuciumată a petrolului și-a pus amprenta pe Constanța, mai profund decât pare la prima vedere. Orașul-port de la Marea Neagră a jucat un rol decisiv în contactele industriei petroliere naționale cu piața mondială. El a constituit principala cale de intrare a materiei prime din import și de ieșire a produselor petroliere la export. În anul 1921, în portul Constanța exista, deja, un terminal petrolier, dotat cu rezervoare și rețea de conducte. În acel an, o serie de companii, precum "Steaua Română" și "Societatea Româno – Americană", dețineau mari proprietăți în Constanța, pe care aveau amplasate depozite de carburanți. Pe terenurile respective, naționalizate în 1948, astăzi se află depozitele "Petrom", "Oil Terminal" și conductele "Compet".
Fluxurile de țiței și de produse petroliere care au traversat vreme de peste 100 de ani orașul-port au lăsat urme care greu mai pot fi șterse. În această lungă perioadă, solul a fost masiv poluat, fie prin deversări organizate (în haldele de reziduuri petroliere sau, direct, în canalizări), fie incidental, din cauza defecțiunilor instalațiilor petroliere, a neglijenței lucrătorilor ori a furturilor.
Depozitele petroliere ale "Oil Terminal" sunt amplasate în buricul orașului, pe terenul fostei "Societăți Româno - Americană". Circa 20 din rezervoarele aflate în pi-cioare datează din 1917. Compania a fost unul dintre poluatorii solului constănțean și abia de curând protecția mediului a intrat în preo-cupările sale.
În rărunchi orașului
Directorul general Mihai Lupu a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că investițiile de ordin ecologic constituie un obiectiv de bază a proiectului său managerial. "De-a lungul existenței companiei nu a existat un plan de protejare a pânzei freatice, a solului și a aerului. Eu am început investițiile de la atmosferă. Am introdus la toate rezervoarele sisteme de etanșare, care previn orice emisii în aer. De asemenea, am realizat puțuri pentru controlul apei freatice. Periodic se iau probe, care sunt analizate în laboratoarele noastre. Viitoarele capacități de depozitare și operare vor fi construite în acest spirit, să se evite orice pierderi, orice efect poluant. În 2005, cele două bataluri, în care se deversau șlamuri și reziduuri, au fost eliminate."
Prin eforturile companiei, se previne poluarea în prezent și viitor. Dar cea istorică, din subsolul Constanței, a rămas. Dimensiunea acesteia a fost pusă în evidență printr-un studiu realizat de firmele "Aqua Guard", din Canada, și "Euro Environ - Tech", din România, relatează Mihai Lupu. Pe baza fotografiilor luate din satelit, s-a tras concluzia că există o pungă uriașă de hidrocarburi, de câțiva kilometri pătrați, localizată în pânza freatică, de mare adâncime, a orașului și care gravitează, în funcție de ploi și de scurgerile din rețelele de apă, canalizare și de termoficare. Perimetrul poluării cuprinde zona depozitelor petro-liere, ce a gării și zona portului.
Soluția canadiană
"Trebuie făcut ceva - spune directorul general. De aceea am propus acest proiect, pe care îl consider eligibil. Este nevoie și de sprijinul primăriei, fiind vorba de pământul Constanței, al comunității. Soluții există. La Ambasada Canadei, au fost prezentate instalații - niște pompe foarte simple - care scot hidrocarburile din pânza freatică și din pământul infestat. Studiul arată că hidrocarburile din subsolul orașului pot constitui o sursă de combustibil pentru încălzirea unui cartier de mărimea comunei Cumpăna, pe timp de patru ani. Din păcate, «Oil Terminal» nu își poate permite să investească atâția bani în ecologizarea solului. Dar, ar putea fi folosită o parte din cele 5 miliarde de euro care vor intra în România, pe componenta de mediu. Eu sunt convins că proiectul nostru va fi eligibil. Ar fi necesare 10 - 30 de milioane de euro pentru a elimina această poluare."
În anul 1857, România a avut o producție de petrol de 275 tone. Era prima țară din lume a cărei extracție de țiței era înregistrată în statisticile oficiale. Până în 1880, când aceasta a ajuns la 15.900 tone, numai România și SUA figurau în statisticile țărilor producătoare de petrol.
Fluviul de țiței
În secolul următor, livrările de petrol au crescut exploziv: în 1900 - 250.000 tone, în 1914 – 1.783.947 tone. În 1938, extracția de țiței ajunsese la 6.594.000 tone, iar producția rafinăriilor, la 1.524.000 tone de benzină, 858.000 tone motorină, 2.186.000 tone păcură și 1.141.000 tone produse petroliere (inclusiv white - spirit). Regimul comunist a amplificat extracția țițeiului. În 1979, aceasta a atins piscul de 13.377.000 tone, după care a luat-o la vale, până la 9.173.000 tone de țiței, în 1989. În acel an, industria petrolieră a livrat: 6.074.000 tone de benzină, 8.435 tone de motorină, 10.172.000 tone de păcură și 512.000 tone de alte produse petroliere (inclusiv white - spirit). Tendința descrescă-toare a continuat. În 2004, din cele din cele 12.371.000 tone de țiței supus prelucrării, 5.462.000 tone erau din extracția internă. De pe porțile rafinăriilor au ieșit 4.292.000 tone de benzină, 3.947,000 tone de motorină, 1.560.000 tone de păcură și 429.000 tone de alte produse petroliere.
În 1914, activau în România nu mai puțin de 114 societăți petroliere. Înainte de cel de al doilea război mondial, cele mai puternice companii erau "Steaua Română", "Societatea Româno - Americană", "Vega", "Astra Română", "Concordia" și "Creditul Minier".
Anul viitor, la 11 iunie, se împlinesc 60 de ani de la marea naționalizare, actul prin care comuniștii au dat o lovitură mortală proprietății private, capitalului și economiei de piață. Atunci au fost confiscate și 35 de întreprinderi petrolifere și de gaze naturale.
Un deceniu de poluare
Istoria zbuciumată a petrolului și-a pus amprenta pe Constanța, mai profund decât pare la prima vedere. Orașul-port de la Marea Neagră a jucat un rol decisiv în contactele industriei petroliere naționale cu piața mondială. El a constituit principala cale de intrare a materiei prime din import și de ieșire a produselor petroliere la export. În anul 1921, în portul Constanța exista, deja, un terminal petrolier, dotat cu rezervoare și rețea de conducte. În acel an, o serie de companii, precum "Steaua Română" și "Societatea Româno – Americană", dețineau mari proprietăți în Constanța, pe care aveau amplasate depozite de carburanți. Pe terenurile respective, naționalizate în 1948, astăzi se află depozitele "Petrom", "Oil Terminal" și conductele "Compet".
Fluxurile de țiței și de produse petroliere care au traversat vreme de peste 100 de ani orașul-port au lăsat urme care greu mai pot fi șterse. În această lungă perioadă, solul a fost masiv poluat, fie prin deversări organizate (în haldele de reziduuri petroliere sau, direct, în canalizări), fie incidental, din cauza defecțiunilor instalațiilor petroliere, a neglijenței lucrătorilor ori a furturilor.
Depozitele petroliere ale "Oil Terminal" sunt amplasate în buricul orașului, pe terenul fostei "Societăți Româno - Americană". Circa 20 din rezervoarele aflate în pi-cioare datează din 1917. Compania a fost unul dintre poluatorii solului constănțean și abia de curând protecția mediului a intrat în preo-cupările sale.
În rărunchi orașului
Directorul general Mihai Lupu a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că investițiile de ordin ecologic constituie un obiectiv de bază a proiectului său managerial. "De-a lungul existenței companiei nu a existat un plan de protejare a pânzei freatice, a solului și a aerului. Eu am început investițiile de la atmosferă. Am introdus la toate rezervoarele sisteme de etanșare, care previn orice emisii în aer. De asemenea, am realizat puțuri pentru controlul apei freatice. Periodic se iau probe, care sunt analizate în laboratoarele noastre. Viitoarele capacități de depozitare și operare vor fi construite în acest spirit, să se evite orice pierderi, orice efect poluant. În 2005, cele două bataluri, în care se deversau șlamuri și reziduuri, au fost eliminate."
Prin eforturile companiei, se previne poluarea în prezent și viitor. Dar cea istorică, din subsolul Constanței, a rămas. Dimensiunea acesteia a fost pusă în evidență printr-un studiu realizat de firmele "Aqua Guard", din Canada, și "Euro Environ - Tech", din România, relatează Mihai Lupu. Pe baza fotografiilor luate din satelit, s-a tras concluzia că există o pungă uriașă de hidrocarburi, de câțiva kilometri pătrați, localizată în pânza freatică, de mare adâncime, a orașului și care gravitează, în funcție de ploi și de scurgerile din rețelele de apă, canalizare și de termoficare. Perimetrul poluării cuprinde zona depozitelor petro-liere, ce a gării și zona portului.
Soluția canadiană
"Trebuie făcut ceva - spune directorul general. De aceea am propus acest proiect, pe care îl consider eligibil. Este nevoie și de sprijinul primăriei, fiind vorba de pământul Constanței, al comunității. Soluții există. La Ambasada Canadei, au fost prezentate instalații - niște pompe foarte simple - care scot hidrocarburile din pânza freatică și din pământul infestat. Studiul arată că hidrocarburile din subsolul orașului pot constitui o sursă de combustibil pentru încălzirea unui cartier de mărimea comunei Cumpăna, pe timp de patru ani. Din păcate, «Oil Terminal» nu își poate permite să investească atâția bani în ecologizarea solului. Dar, ar putea fi folosită o parte din cele 5 miliarde de euro care vor intra în România, pe componenta de mediu. Eu sunt convins că proiectul nostru va fi eligibil. Ar fi necesare 10 - 30 de milioane de euro pentru a elimina această poluare."
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!