Hidroelectrica ar putea derapa spre faliment

219

Articole de la același autor

Hidrosind, Federația sindicală a Hidroelectrica, spune că statul ar putea să nu dețină control în Adunarea Creditorilor din data de 29 august, o consecință posibilă fiind derapajul Hidroelectrica spre faliment și nu spre ieșirea rapidă din insolvență. "Continuă astfel campania de discreditare a Hidroelectrica (despre care am atenționat repetat) și a salariaților săi, menită să acopere câteva realități deranjante precum probabilitatea mare ca statul să nu dețină control în Adunarea Creditorilor din data de 29.08.2012, o consecință posibilă fiind derapajul Hidroelectrica spre faliment și nu spre ieșirea rapidă din insolvență", susține Hidrosind.

Totodată, Federația a făcut referite, într-un comunicat de presă, și la problema salariilor din companie: "Este prezentat cazul singular al unei anumite persoane, caz care și acela apare doar o dată pe an, în care se cumulează toate drepturile din luna curentă cu drepturi plătite în avans pentru tot concediul de odihnă, iar suma totală reprezintă, de fapt, venitul total supus impozitării și celorlalte con-tribuții, nu banii încasați efectiv de salariat".


Potrivit documentului sindicatului, în prezentarea Raportului adminis-tratorului din data de 17.08.2012 în mod special au fost folosite elemente menite să distorsioneze puternic realitatea, precum cifre referitoare la drepturile salariaților. "Drepturile salariaților Hidroelectrica sunt legale, la fel și CCM și actele adiționale la acesta. Aceste drepturi le au toți salariații din ramura energie, petrol și gaze având la bază Contractul Colectiv de Muncă pe ramura respectivă. În timp ce ni se spune că avem excedent de personal TESA, administratorul judiciar a angajat acum două săptămâni o persoană din Minis-terul Economiei, cu un modest salariu de bază de 8.494 lei. Funcția: consilier de specialitate, cu delegare de com-petență pentru o funcție de director, cu sporurile aferente. Nu avem nimic cu o persoană pe care încă nu o cunoaștem, dar parca nu sunt numai tâmpiți în Hidroelectrica; chiar era nevoie de încă un specialist din afară?", se spune în comunicatul Hidrosind.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.522 secunde